Dl. Mircea Eliade, membru al Societății scriitorilor români, a binevoit să ne răspundă următoarele la ancheta ziarului nostru:
“De ce cred în biruința Mișcării Legionare?”:
“De ce cred în biruința Mișcării Legionare?”:
Cred în destinul neamului românesc – de aceea cred în biruința Mișcării Legionare. Un neam care a dovedit uriase puteri de creație, în toate nivelurile realitãtii, nu poate naufragia la periferia istoriei, într-o democratie balcanizatã și într-o catastrofă civilã.
Putine neamuri europene au fost înzestrate de Dumnezeu cu atâtea virtuți ca neamul românesc.
Unitatea lingvisticã este aproape un miracol (limba românã este singura limbã romanicã fãrã dialecte). Românii au fost cei mai buni creatori de State din sud-estul Europei. Puterea de creatie spiritualã a neamului nostru stã mãrturie în folclor, în arta popularã, în sensibilitatea religioasã.
Un neam hãrãzit cu atãtea virtuti – biologice, civile, spirituale – poate el pieri fãrã sã-si fi împlinit marea sa misiune istoricã? Poate neamul românesc sã-si sfârseascã viata în cea mai tristã descompunere pe care-ar cunoaste-o istoria, surpat de mizerie si sifilis, cotropit de evrei si sfârtecat de strãini, demoralizat, trãdat, vândut pentru cîteva sute de milioane de lei? Oricât de mare ar fi vina pãrintilor nostri, pedeapsa ar fi prea neînduplecatã.
Unitatea lingvisticã este aproape un miracol (limba românã este singura limbã romanicã fãrã dialecte). Românii au fost cei mai buni creatori de State din sud-estul Europei. Puterea de creatie spiritualã a neamului nostru stã mãrturie în folclor, în arta popularã, în sensibilitatea religioasã.
Un neam hãrãzit cu atãtea virtuti – biologice, civile, spirituale – poate el pieri fãrã sã-si fi împlinit marea sa misiune istoricã? Poate neamul românesc sã-si sfârseascã viata în cea mai tristã descompunere pe care-ar cunoaste-o istoria, surpat de mizerie si sifilis, cotropit de evrei si sfârtecat de strãini, demoralizat, trãdat, vândut pentru cîteva sute de milioane de lei? Oricât de mare ar fi vina pãrintilor nostri, pedeapsa ar fi prea neînduplecatã.
Nu pot crede cã neamul românesc a rezistat o mie de ani cu arma în mânã, ca sã piarã ca un las, astãzi, îmbãtat de vorbe si alcool, imbecilizat de mizerie si paralizat de trãdare. Cine nu se îndoiește de destinul neamului nostru, nu se poate îndoi de biruința Miscãrii Legionare.
Cred în această biruintã pentru cã, înainte de toate, cred în biruinta duhului crestin. O miscare izvorâtã si alimentatã de spiritualitatea crestinã, o revolutie spiritualã care luptã în primul rând împotriva pãcatului si nevredniciei – nu este o miscare politicã. Ea este o revolutie crestinã.
Cuvântul Mântuitorului a fost înțeles și trăit în felurite chipuri, de către toate neamurile creștine, de-a lungul istoriei.
Dar niciodată un neam întreg n-a trãit o revoluție crestinã cu toatã fiinta sa; niciodatã cuvântul Mântuitorului n-a fost înteles ca o revolutie a fortelor sufletesti împotriva păcatelor și slăbiciunilor cărnii; niciodată un neam întreg nu si-a ales ca ideal de viată călugăria și ca mireasă moartea.
Astăzi lumea întregã stã sub semnul revoluției. Dar în timp ce alte popoare trăiesc această revolutie în numele luptei de clasã si al primatului economic (comunismul) sau al Statului (fascismul) sau al rasei (hitlerismul), Miscarea Legionară s-a nãscut sub semnul Arhanghelului Mihail și va birui prin harul dumnezeiesc.
De aceea, în timp ce toate revoluțiile contemporane sunt politice, revoluția legionarã este spirituală și crestinã.
În timp ce toate revolutiile contemporane au ca scop cucerirea puterii de cãtre o clasã socialã sau de cãtre un om, revolutia legionarã are drept tintã supremã: mântuirea neamului, împãcarea neamului românesc cu Dumnezeu, cum a spus Cãpitanul.
De aceea sensul Miscãrii Legionare se deosebeste de tot ceea ce s-a fãcut pânã astăzi în istorie, și biruința legionarã va aduce dupã sine nu numai restaurarea virtutilor neamului nostru, o Românie vrednicã, demnã si puternicã – ci va crea un om nou, corespunzător unui nou tip de viatã europeană.
Omul nou nu s-a nãscut niciodatã dintr-o miscare politicã – ci întotdeauna dintr-o revolutie spiritualã, dintr-o vastã prefacere lãuntricã. Asa s-a nãscut omul nou al Crestinismului, al Renasterii etc., dintr-un desãvârsit primat al spiritului împotriva temporalului, dintr-o biruintã a duhului împotriva cãrnii. Omul nou se naste printr-o adevãratã trãire si fructificare a libertãtii.
Cred în biruinta Miscãrii Legionare pentru cã cred în libertate, în puterea sufletului împotriva determinismului biologic si economic. Cei care vin în Legiune vin pentru cã se simt liberi. Instinctele de conservare, lasitãtile care zac în sufletul fiecãruia, frica – toate acestea sunt înfrânte.
Legionarul nu mai e robul determinismului si al instinctelor biologice. El stie cã “n-are nici un interes”, cã “n-are nimic de câștigat”, integrându- se în Legiune.
Dimpotrivă, stie cã va fi lovit în interesele lui, cã viata va fi mai grea, cã poate va intra în temnite, sau poate va da piept chiar cu moartea. toate “interesele” si instinctele acestea, care “determinã” viata fiecãrui om, sunt înfrânte prin marele gest de libertate al aderãrii la Miscarea Legionarã.
Se poate spune, fãrã urmã de paradox, cã singurii oameni care cunosc și trăiesc libertatea sunt astăzi, în România, legionarii.
Cei care nu cunosc Legiunea, ca si cei care luptã împotriva ei, continuã sã vorbeascã despre “dictaturã” si se mirã cã tinerii intelectuali aderã cu atâta spontaneitate la o miscare în care “personalitatea” este strivitã si libertatea suprimatã.
Îi întrebam atunci câte “personalitãti” a creat regimul libertãtii lor. Unde sunt? Care sunt? Si mai întrebam ce au fãcut politicienii nostri pentru oamenii cu adevãratã “personalitate”, care au ieșit la luminã prin munca, geniul sau talentul lor, si au fost osânditi la o viatã de mediocritate si jertfã.
Ce au fãcut politicienii nostri, din toate partidele, pentru un Lucian Blaga sau Aron Cotrus, un Camil Petrescu, un Perpessicius si altii? Ce-au fãcut politicienii pentru generatia tânãrã de cãrturari, artisti, tehnicieni si gânditori?
Care este tânãrul cu “personalitate” pe care l-a descoperit vreun partid politic si l-a pus la locul pe care-l meritã, i-a dat putinta sã-si fructifice inteligenta sau talentul pentru binele obstesc? Eu stiu cã au fost “descoperiti” o sumã de afaceristi precoci, secretari “inteligenți” si lichele domestice, cu care s-au “întinerit” cadrele partidelor.
Apologeții aceștia de ultimã orã ai “personalitãtii” sunt tot atât de ridiculi pe cât sunt de ipocriti. Le aminteam cu alt prilej cã în cele mai disciplinate si mai severe ordine cãlugãresti catolice s-au putut înãlta totusi destule personalitãti. Un thomas din Aquino nu seamãnã cu un Francisc din Assisi, un Bonaventura cu un François de Salle. Personalitatea creste si rodeste pretutindeni, si cu cât e mai severã disciplina, cu atât “personalitatea” se defineste mai precis.
Disciplina nu e totuna cu “dictatura”, cum lasã a se înselege ponegritorii Legiunii. Disciplina creste si promoveazã personalitãtile – pentru cã orice act de ascultare poate fi un act de comandã asupra ta însuti, asupra instinctelor sau anarhiei tale lãuntrrice.
Actul de ascultare îti dã tie comanda asupra bestiei din tine, asupra vietii biologice care încearcã sã te mentinã în evaziv, în comoditate, în cãldicel.
Disciplina te întãreste pe tine, îti fãureste peronalitatea. De aceea cavalerii medievali si feudali au fost atât de liberi si de dârji; pentrru cã juraserã credintã (fides, trust, treve) unui sef…
Am avut prilejul sã mã ocup altãdatã de subita admirație a oamenilor nostri politici pentru “personalitate”, de teama lor cã în România nu se vor mai putea ridica “personalitãtile”.
Ce au fãcut politicienii nostri, din toate partidele, pentru un Lucian Blaga sau Aron Cotrus, un Camil Petrescu, un Perpessicius si altii? Ce-au fãcut politicienii pentru generatia tânãrã de cãrturari, artisti, tehnicieni si gânditori?
Care este tânãrul cu “personalitate” pe care l-a descoperit vreun partid politic si l-a pus la locul pe care-l meritã, i-a dat putinta sã-si fructifice inteligenta sau talentul pentru binele obstesc? Eu stiu cã au fost “descoperiti” o sumã de afaceristi precoci, secretari “inteligenți” si lichele domestice, cu care s-au “întinerit” cadrele partidelor.
Apologeții aceștia de ultimã orã ai “personalitãtii” sunt tot atât de ridiculi pe cât sunt de ipocriti. Le aminteam cu alt prilej cã în cele mai disciplinate si mai severe ordine cãlugãresti catolice s-au putut înãlta totusi destule personalitãti. Un thomas din Aquino nu seamãnã cu un Francisc din Assisi, un Bonaventura cu un François de Salle. Personalitatea creste si rodeste pretutindeni, si cu cât e mai severã disciplina, cu atât “personalitatea” se defineste mai precis.
Disciplina nu e totuna cu “dictatura”, cum lasã a se înselege ponegritorii Legiunii. Disciplina creste si promoveazã personalitãtile – pentru cã orice act de ascultare poate fi un act de comandã asupra ta însuti, asupra instinctelor sau anarhiei tale lãuntrrice.
Actul de ascultare îti dã tie comanda asupra bestiei din tine, asupra vietii biologice care încearcã sã te mentinã în evaziv, în comoditate, în cãldicel.
Disciplina te întãreste pe tine, îti fãureste peronalitatea. De aceea cavalerii medievali si feudali au fost atât de liberi si de dârji; pentrru cã juraserã credintã (fides, trust, treve) unui sef…
Cred în biruința Miscãrii Legionare pentru cã cred în dragoste. Dragostea singură preface bestia în om, înlocuind instinctele în libertate. Dilige et quod vis fac, spunea Fericitul Augustin: “iubește și fă ce vrei!”.
Cel care iubește cu adevărat e liber.
Legionarii nu sunt numai camarazi, sunt frati. Si este atât de puternic valul de dragoste, încât dacã n-ar fi decât el singur, si tot ar trebui sã nãdãjduim în învierea neamului românesc, adicã în biruinta Miscãrii Legionare.
Cred în destinul neamului nostru; cred în revolutia crestinã a omului nou; cred în libertate, în personalitate si în dragoste.
De aceea cred în biruința Miscãrii Legionare, într-o Românie mândră și puternică, într-un stil nou de viatã, care va transforma în valori spirituale de universală circulație bogățiile sufletului românesc….
[Buna Vestire, An I, 1937, Decembrie 17, nr. 244, pp1 – 2]
Candidat pe listele partidului "Totul Pentru Tara" (expresia politica a Mișcării Legionare) în alegerile din Decembrie 1937 și după victoria din alegeri, deputat legionar în Parlamentul României.
Dupa instaurarea dictaturii carliste la începutul anului 1938 și prigoana îndreptată împotriva Mișcării Legionare, Mircea Eliade este arestat alături de ceilalți conducători ai Legiunii și intemnițat în lagărul de la Miercurea-Ciuc .
