29 decembrie, 2013

LUPTA LEGIONARĂ

Grigore Manoilescu

Înmormântarea lui Grigore Manoilescu, 3 mai 1963

Nu a încetat lupta legionară. Nu avem și nu vom avea niciodată biruința deplină. Si e bine așa.

In ziua când legiunea n-ar mai avea nici un prilej de luptă, când toate visurile ei cele mai îndrăznețe i s-ar împlini, în ziua aceea legiunea ar muri. Ar avea desigur moartea glorioasă a celor care și-au împlinit întreaga datorie, dar ar muri.

Si aceasta nu se va întâmpla niciodată. Răul, oricât de mari ar fi biruințele asupra lui, nu poate fi cu totul scos din lume.

Oricâte biruințe va avea legiunea, tot va rămâne veșnic uriaș de mult de făcut, vor rămâne lupte crâncene de dat spre folosul neamului.

Oricât de grele au fost luptele de până azi, sunt poate și mai grele luptele care ne așteaptă.

Rari sunt în istoria unui neam stările în care trebuie în acelaș timp să se rezolve spre binele neamului, probleme externe izvorâte dintr-o cumplită ciuntire a teritoriului național și probleme sufletești izvorâte dintr-o lungă prigoană a sufletului național.

Fiecare din aceste mari probleme, ba chiar numai unele probleme speciale cum ar fi problema jidovească, ar fi fost altă dată o sarcină suficientă pentru o generație.

Generația de azi, Generația Legionară le are de rezolvat pe toate, repede, unitar. Si nu are numai de rezolvat probleme, ci mai ales de realizat soluțiile care se vor da.

Pentru realizarea lor vor fi de dat lupte grele cu toți acei care vor fi loviți în interesele lor, în mentalitățile lor învechite. Si vor fi lupte grele de dat cu noi înșine în lupta cu noi înșine în luptă de desăvârșire interioară a sufletului legionar.

Abia acum începe lupta cea mare de reușita căreia atârnă tot viitorul neamului românesc.

Dar suntem pregătiți pentru că luptă a fost toată viata legionară.

«Spiritul de luptă și spiritul de jertfă sunt esențialul».

Buna Vestire, Anul V, Seria a II-a, Nr. 5, Vineri 13 Septembrie 1940

de
Grigore Manoilescu

Ziarist și publicist. S-a născut la Iași în anul 1898. Frate cu Mihail Manoilescu.

Director al ziarului Buna Vestire pe timpul guvernării național-legionare, până în toamna lui 1940, când a publicat articolul Fără Mănuși care l-a iritat pe Antonescu.

Comandant legionar. Ministru al Presei şi Propagandei în Guvernul în Exil de la Viena, 1944-1945.

Director al Institutului Român de la Berlin, înființat de Sextil Puşcariu în 1940 în perioada regimului legionar.

Reușește să treacă Alpii în octombrie 1945 și se refugiază în Italia, în condițiile dramatice ale sfârșitului războiului. Se stabilește la Roma.

Director al Institutului Român de la München, întemeiat în 1953.

Director al editurii Cartea pribegiei.

Se stinge din viată la Madrid.


=================================================
==================================================================
=================================================


02 decembrie, 2013

IMAGINI DIVERSE DIN ARHIVA OPERATIVA CORNELIU ZELEA CODREANU































 Miscarea Legionara Circulara Nr.142
Comunic legionarilor:
Camaradul nostru din garnizoana Ploiești a dispărut










=============================================================
======================================================================
=============================================================



Link:
  
http://exilul.blogspot.ro/2013/11/arhiva-operativa-corneliu-z-codreanu_2.html

http://www.miscarea.net/DOCUMENTE-CZCODREANU/

28 iunie, 2013

Maica Tatiana Răduleţ, stareţa Mănăstirii Tismana

„În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!”…
Maica Tatiana Răduleţ, stareţa Mănăstirii Tismana.

Încă din 1948 Mănăstirea Tismana a intrat în atenția autorităților comuniste ca un focar de rezistență creștină şi națională. În 1949, stareţul mănăstirii, Arhimandritul Gherasim Iscu, este arestat şi condamnat la ani grei de temniță, murind în închisoarea de la Târgu Ocna.

Zece ani mai târziu, încep anchetele pentru procesul mănăstirilor din nordul Olteniei, Tismana şi Polovragi, acuzate de a fi oferit găzduire și  hrană luptătorilor anticomuniști  din munți.

Între timp Tismana fusese transformată în mănăstire de maici. Stareţa Tatiana Răduleţ, Maica Nicodema Vasilache şi Părintele Veniamin, duhovnicul obştii, sunt arestați, trecând prin calvarul anchetelor și temnițelor comuniste.
Cea de-a treia locatară a  celulei de la Securitate era Maica Tatiana, stareţa Mănăstirii Tismana. Acuzată că a oferit hrană şi ajutor fugarilor şi luptătorilor anticomuniști din munți, a fost supusă la o anchetă deosebit de dură, la presiuni şi șocuri de lungă durată, care împing spre limita de ruptură psihică şi firile cele mai tari.
Nu se terminase bine cu investigarea delictelor politice, când a survenit o nouă problemă: unde este aurul mănăstirii? Anchete lungi, ziua şi noaptea, confruntări cu Maica Nicodema, care era şi ea arestată, deplasări la mănăstire pentru percheziţii şi săpături, toate o afectaseră adânc pe biata femeie. 
Colegele de celulă o înconjuram discret cu dragoste și înțelegere, căutând să nu o lăsăm pradă deznădejdii.
Săptămâna Patimilor fusese pentru ea o săptămână de supliciu. Avea momente când vorbea tare singură. În dimineaţa zilei de Paşti a părut a fi mai liniştită.
 Deodată, în pacea acelei dimineţi sfinte, ca împinsă de un resort, fără să mai dea nicio explicaţie, Maica Tatiana alergă spre uşă şi începu să lovească cu pumnii, strigând cât o ţineau puterile:
 - Deschideți, deschideți ușa, vine Împăratul Măririi! Deschideți uşa până mai aveți timp, că altfel va fi vai de voi!
O priveam uimite, neputincioase. După scurt timp pe sală se aude zgomot de paşi şi zvon de glasuri. În prag apare ofiţerul de serviciu. Maica Tatiana se linişteşte şi-l întâmpină cu „Hristos a înviat!”. 
Ofiţerul privește întrebător spre noi, care aşteptam speriate urmările. O vor târî sub duşul rece?  O vor pune în cămaşa de forţă? O vor snopi în bătaie?...
Ofiţerul pune mâna la cap în semn că a luat-o razna şi o lasă să iasă pe culoar, înconjurată de grupul de caralii. Uşa se închide şi noi rămânem cu urechile ciulite să prindem o informaţie. Încercăm să facem o rugăciune. Linişte…
Apoi, deodată, de undeva  nu departe, se aude glasul puternic, plin, al Maicii Tatiana, cântând „Hristos a înviat!”. Melodia pătrunde dincolo de ziduri şi zăbrele, topind atmosfera sumbră a celularului într-o cerească binecuvântare.
L-a repetat de trei ori, aşa, ca la mănăstire în ziua de Paşti, de a răsunat Securitatea!
După scurt timp au adus-o în celulă, liniştită, cu faţa luminoasă. Din ochi îi dispăruse deşertul animalului prins în capcană. Groaza anchetei care nu se mai termina, teama care nu o lăsa să doarmă până spre miezul nopţii, când era chemată la anchetă, cutele amărăciunii, amprenta deznădejdii dispăruseră.
Uşa s-a închis şi zăvoarele au fost trase. Stareţa s-a aşezat pe marginea patului. Chipul îi radia de mulţumire. Plutea în altă lume.
Securitatea nu va întârzia să-şi plătească poliţa cuvenită. Şi totuşi, Maica Tatiana va supravieţui. Într-o zi va reveni la mănăstire, unde îşi va încheia în linişte viaţa.

(Viorica Stănuleţiu Călinescu, Lacrima prigoanei)


==========================================================================

 


Maica Tatiana Răduleţ în temnița comunistă


Una dintre viețuitoarele persecutate de comuniști a fost maica Tatiana Răduleţ, stareță a Mănăstirii Tismana. Aceasta era originară din Berivoii Mici, fostul județ Făgăraș, născută la 22 iulie 1921 într-o familie numeroasă, de oameni simpli şi credincioși, care la botez a primit numele de Victoria. 


După terminarea şcolii primare din localitatea natală, este luată la Bucureşti şi crescută de o mătuşă, care avea un atelier de croitorie. Urmează şcoala de croitorie, la final primind calificativul de absolventă de liceu. A lucrat în atelierul rudei sale de la București, până s-a hotărât să urmeze calea viețuirii monahiceşti. 

A depus voturile monahale la Mănăstirea Bistriţa din Vâlcea, pentru ca în 1950 să se afle în tânăra obşte de la Tismana, iar doi ani mai târziu să ajungă stareţă. Aşezământul în care vieţuia abia trecuse de amenințarea închiderii de către autorităţile comuniste.

În vara lui 1948, Tismana cunoscuse o amplă percheziție făcută de Siguranța comunistă, pentru ca, la puțin timp, chiar starețul Gherasim Iscu să fie arestat pentru susținerea membrilor rezistenței anticomuniste din Oltenia în frunte cu generalul Iancu Carlaonţ și Radu Ciuceanu. 

În această situație, regimul a cerut închiderea Mănăstirii Tismana, mitropolitul Firmilian al Olteniei refuzând şi venind cu soluţia transformării acestui aşezământ în chinovie de maici. Aşa se face că, la începutul anului 1950, la Tismana se încropea o obşte cu maici aduse de la Bistriţa, Gura Motrului şi Gologanu. 

Totodată, în urma inițiativei patriarhului Justinian de înființare a cooperativelor monahale, în Mitropolia Olteniei s-a constituit cooperativa "Propăşirea", care aduna sub o singură conducere ateliere monahale de la Tismana, Polovragi, Strâmba-Jiu şi Gura Motrului. 

Fiecare mănăstire producea obiecte de uz casnic, la Tismana făcându-se bidinele şi perii din păr de porc. Evident că "ochiul vigilent al partidului" - Securitatea - urmărea îndeaproape întreaga activitate, atât spirituală, cât şi productivă. 

Atenția Securității a culminat în jurul anului 1958 cu descoperirea colonelui Iulian Popovici la Mănăstirea Polovragi. 
Acesta era fugar şi condamnat deoarece în vremea războiului avusese funcția de comandant al Jandarmeriei Odesa. 
În acest sens, existau bănuieli pe care Securitatea nu le putea verifica, însă această descoperire a pus pe jar organele de represiune. 

S-au efectuat percheziţii şi anchete în Săptămâna Patimilor din 1958 şi chiar în incinta mănăstirii, principalii acuzaţi fiind ieromonahul Veniamin Nicolae, președinte al cooperativei "Propăşirea", şi maica Nicodema Vasilache, secretara Mănăstirii Tismana. 

Însă pentru Securitate cei doi inculpaţi nu puteau fi singurii vinovaţi de această "conspiraţie legionară", mai ales că regimul se pregătea de aplicarea unui plan de limitare a personalului monahal din toate mănăstirile româneşti.
 Alături de aceştia, în iunie 1958, au fost arestaţi maica Tatiana Răduleţ şi alţi doi clerici basarabeni, "fugiţi de regimul sovietic". 

După îndelungi şi chinuitoare anchete, din care n-au lipsit acuzaţiile de "delapidare din fondurile cooperativei Propăşirea", "conspiraţie şi activitate legionară" şi multe altele, la 24 octombrie 1959, prin Sentinţa nr. 197, Tribunalul Militar Bucureşti o condamna pe maica Tatiana Răduleţ la 16 ani de muncă silnică, pentru infracţiunea de "uneltire contra ordinii sociale". A cunoscut penitenciarele de la Craiova, Jilava şi Târgşor.

 În 1964 nu a fost eliberată alături de ceilalți deținuți politici, ci și-a continuat executarea pedepsei, până în 1972.
 Din cauza bătăilor şi umilințelor la care fusese supusă, în închisoare a căpătat o boală de nervi. 
 După o perioadă de viețuire la Căldăruşani, în decembrie 1977 a reușit să se întoarcă la mănăstirea de suflet, Tismana, de unde, la 24 februarie 1986, a trecut la cele veşnice.

 (Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția din 11 ianuarie 2013)


  Mănăstirea Tismana




  Imagini - Mănăstirea Tismana