31 ianuarie, 2011

Poezii Legionare

Icoana Maicii Domnului  de  la Schitul Huta












Vã cheamă tara


Vã cheamã tara în clipa asta mare,
Din zãri si sate si întregul cer,
Din vãgãuni de munti si pânã-n mare,
Sã faceti un zid cu Garda cea de Fier.
Vã cheamã fratii nostri ce luptarã,
La Olt, la Jiu, Mãrãsesti si la Muncel,
Din piepturile voastre sã rãsarã,
În jurul Tãrii, ziduri de otel.
Vã cheamã adevãrul si dreptatea,
Ogoarele ce râd si-ntregul cer.
Lãsati deci la o parte lasitatea
Si faceti zid cu Garda cea de Fier

de Viorica Lãzãrescu



Doina Nicadorilor

de Simion Lefter

Iarãsi noaptea s-a lãsat,
Ca-ntr-un trist mormânt
Printre gratii mai rãzbat
Fulgi adusi de vânt,
În celula-n care zac,
De mult aruncati.

Undeva, înspre apus,
Peste munti si vãi,
Undeva, pe Mures sus,
Trei voinici flãcãi,
Pusi în lanturi de cãlãi
Si-n temnite dusi.

Spune-asa legenda lor
Cã, nevinovati,
Fratii Nicadorilor
Erau împuscati,
Schingiuiti si aruncati,
Închisorilor.

Iarãsi noaptea s-a lãsat,
Ca-ntr-un trist mormânt,
Printre gratii mai rãzbat
Fulgi adusi de vânt,
În celula-n care zac
De mult aruncati.


Doina Comandantului*

Frunzã verde iasomie
Doamne, ce mi-a fost dat mie
Sã zac iar în puscãrie
Nimeni în lume nu stie
N-are cin' sã mã mângâie,
Când mi-e inima pustie.

A-nceput prigoana mare,
Legionari si Legionare,
Zac cu lanturi la picioare.
Rabdã, Doamne, dacã poti
Legionarii-nchisi cu totii,
Cu tâlharii si cu hoti.

Doamne, cin' sã facã parte,
Horia e dus departe,
Cãci dusmanii i-au vrut moarte.
Dar pe drumul zorilor,
Gândul lui e cãlãtor,
Sã ne-aline-al nostru dor.

Horia va auzi,
Jalea care-o jeluim,
Doinele ce le doinim.
Si-or sã vinã Legionari,
Pe cai albi de Cãpitani,
Sã ne scape de dusmani.

*- Cântec din 1938, când nu era vorba de Comandant.

 De prin strãinele meleaguri*

De prin strãinele meleaguri,
Azi, când pãsim al tãrii prag,
Voi, ce-ati luptat sub alte steaguri,
De acum aveti si voi un steag.

Când îl privim cu-nfiorare,
El nu e-nselãtor miraj,
E steagul nostru, steagul care,
A fluturat în vânt la Blaj.

Cu Dumnezeu de-acum 'nainte,
Munteni si Moldoveni si Moti,
Un drum avem peste morminte,
Un steag ne-acoperã pe toti.

Purtat de mâini legionare,
El se înaltã sus pe cer,
E steagul Legiunii noastre,
E steagul Gãrzilor de Fier.

*- Cântec ostãsesc, la care s'a adãugat ultima strofã, melodia si la "Ardealul tânãr legionar".


Dealul Negru
de Misu Gaftoiu
muzica Ionel Zeanã

Noi, legionarii lui Codreanu,
Din muncã ne-am fãcut un crez,
Si-n toate pãrtile pornit-am
Echipele de cãmãsi verzi.

Din Cluj în zi de sãrbãtoare,
La Dealul Negru am pornit,
Sã ajutãm pe Motii care
Atât amar au suferit.

Din zori si pânã însereazã,
Cu totii noi cu drag muncim,
Sub cerul ce ne privegheazã
O scoalã nouã sã clãdim.

Se stinge var, se scoate piatrã
Si din pãduri se taie brazi,
Si-n cântece legionare,
Lucreazã dragii camarazi.

Cãrutele aduc nisipul,
Din Turda ne-a sosit ciment,
Si-n graba mare noi turnat-am,
Pentru vecie fundament.

Iar seara-n jur, pe lângã focuri,
Ca-n vremurile strãmosesti,
Tot despre Cãpitan si Gardã,
Ne spune Banea la povesti.

În timpul noptii, în colibã,
Dormim cu Cãpitanu-n gând
Si toti visãm o tarã nouã,
De mãretie strãlucind.

Din munca noastrã se ridicã,
Mãret locas în sus spre cer,
Spre fericirea tãrii noastre
Si-n cinstea Gãrzilor de Fier.

Frunzã vede ca pelinul*

de Radu Gyr

Frunzã vede ca pelinul,
Grea e jalea, greu e chinul,
Cã ne-a podidit strrãinul;
Mãi flãcãi!

Cã strãinu-i cum e spinul,
Ca ciulinul si veninul,
Si ne lasã cu suspinul;
Jale mãi!

Frrunzã verde, mãi stejare,
Am o tarã ca un soare,
Numai rouã, numai soare;
Si vãpãi!

Tarã mândrã, numai roadã,
Ca o tânãrã podoabã,
Dar miseii-o vând si-o pradã;
Jale mãi!

Iar tâlhari si pierde-varã,
Ne fac tara de ocarã,
Jaf si lacrimi sunt în tarã;
Jale mãi!

Frunzã verde ca lipanul,
Doar Codreanu-Cãpitanul,
Poate sã mai scape Neamul;
De nevoi!

Cãpitanul sã rãsarã,
Cu ochi verzi de primãvarã,
Ca luceafãrul de parã;
Soimi de foc!

Cãpitane, mãi Codrene,
Ia te uitã printre gene,
Peste satele oltene;
De flãcãi!

Fã un semn cu steagu-n zare,
Si vin trupe legionare,
Sã stea strajã la hotare;
Legionari!

*- Pe melodia "Frunzã verde ca lipanul!".
 
Geme Jilava

de Ilie Nitu

Haite de bestii crude, flãmânde,
Au nãpãdit al tãrii pãmânt,
Pui de nãpârcã, goniti de oriunde
Sug trupul tãrii, sug sânge sfânt.

Secatã-i glia, comorile-s furate,
Neamul lui Iuda s-a îmbogãtit
N-avem odihnã, n-avem dreptate,
Neamul lui Iuda ne-a sãrãcit.

Intrigi perfide, oculte urzit-au
Ginta în floare sã ne-o sugrume;
Fãrã-ndurare flãcãi închis-au,
Flãcãi ucis-au si tara geme.

Geme pãmântul, apele, vântul,
Codrii si muntii nostri strãbuni,
Geme Jilava, neagra-nchisoare,
C-a fost sortitã pentru Români.

Hai, Cãpitane, dã-ne semnalul,
Prin foc si apã te vom urma,
Vrem rãzbunare neamului nostru,
Vrem stãpânire pe glia sa.


Hora legionarilor*

de Simion Lefter

Legionari, sã-ntindem hora, pe-ntregul zãvoi,
Cã suntem la noi acasã, în tarã la noi.

Vine timpul haiduciei, codrul sã-ndrãgim,
Numai codu-si plânge frunza, când noi suferim.

Sã lãsãm pe brazdã plugul, coasa s-o lãsãm,
Calea codrului si arma, s-o îmbrãtisãm.

Sã ne urmãm Cãpitanul în bine si-n greu,
Cu el este biruinta, cu el, Dumnezeu.

Sã clãdim o viatã nouã sub al Tãrii cer.
Cãpitanul sã trãiascã si Garda de Fier.

*- Se cântã pe melodia popularã "Foaie verde, iarbã deasã".


Imnul Legiunii Arhanghelul Mihail

de Iustin Iliesu

Sculati, Români, la luptã, bate ora,
Din urmã pentru Neamul Românesc,
Poprul geme sfâsiat în lanturi,
Cãlãi aprinsi de urã-l gâtuiesc.

Rãsunã aspru cântec de alarmã,
Ne clocoteste sângele în piept;
De-acum vom pune mâinile pe armã
Sculati Români, la luptã frati Români.

E timpul sã pretindem azi dreptate,
Pentru sãraci, orfani si-obijduiti,
Cãci veacuri lungi ne-au coplesit dusmanii
Si ne-au sfruntat pãgâni nelegiuiti.

I-om îneca în râu adânc de sânge,
Asemeni serpilor îi vom zdrobi,
Avem credinta-n cer si vom învinge.
Sculati Români, la luptã frati Români.

La luptã, frati Crestini, ne cheamã Tara,
S-o curãtim de-atâtea lipitori,
Abuzul se întinde în palate,
Jidanii ne despoaie de comori.

Dar clãtina-vom muntii din temelie,
Cu pieptul nostru râuri vom opri,
Si ne vom scoate Neamul din robie.
Sculati Români, la luptã frati Români.

Sculati Români, la luptã, Tara plânge,
Pericolul s-apropie de noi,
Jidanii stau la masã cu desfrâul.
Sculati Români, fiti gata de rãzboi.

Rãsunã aspru cântec de alarmã,
Am suferit si am rãbdat destul.
De-acum vom pune mâinile pe armã.
Sculati Români, la luptã frati Români.


Imnul eroilor Mota-Marin

de Radu Gyr
muzica de Ion Mânzatu

Sunt ruguri si flãcãri, e Spania-n scrum...
Gloantele cad în altar.
În negrele santuri cu sânge si fum
Plouã cu sânge si jar.

Dar sub obuze,
Gloante si spuze,
Par legionarii niste munti...
Rãnitã-n zare
Crucea le-apare
Si ceru-i mângâie pe frunti.

Noaptea în transeu legionarii,
În ploaie îsi fac rugãciunea...
Visul lor trece fruntarii
Si-n gând li se-aprinde Legiunea,
Si vãd Cãpitanul sI Tara,
Cu sfântu-i destin legionar.

Obuzele tunã, împroascã otel...
Tancuri pornesc ca din iad.
Si Mota e-n frunte, Marin lângã el,
Rosii granatele cad...

Printre retele,
Mine, srapnele,
Schijele plouã fier de sus...
Loviti în frunte,
Cu brate frânte,
Cad legionarii lui Iisus.

Mota în sant, plin de sânge,
Sopteste, murind, rugãciunea:
"Moartea la pieptu-i ne strânge
Sã creascã mai mândrã Legiunea;
Sã faci, Cãpitane, o Tarã,
Ca soarele sfânt de pe cer."

Dar jertfele sfinte ard pururi în noi;
Jertfele ne-au mântuit.
Si cresc din morminte Martirii-Eroi,
Neamul se-naltã sfintit.

Legiunea-ntragã
Jurând se leagã
Ca sã urmeze jertfa lor.
Prin legãminte si jertfe sfinte
Va creste-un neam biruitor.

Scumpii Eroi ne vegheazã
Si duc spre luminã Legiunea.
Toti vrem o moarte viteazã,
Ca ei ne soptim rugãciunea:
"Sã faci, Cãpitane, o Tarã,
Ca soarele sfânt de pe cer."

Azi, sfintele oase le-am pus temelii
Vesnice, Neamului Dac,
Si ele înfruntã de-acum vesnicii,
Stânci tencuite cu veac.

Dar de-or sã vie
Vremi de urgie
Pentru destinul legionar
Din oseminte
Si jertfe sfinte
Cei doi eroi vor creste iar.

Mota, Arhanghel si munte,
Marin ca o flacãrã mare,
Cu Cãpitanul în frunte
Ne-or duce în viscol de soare:
"Sã faci, Cãpitane, o Tarã,
Ca soarele sfânt de pe cer."


Imnul eroilor legionari de la Majadahonda

Jetfã-ati cãzut
Idealului sfânt,
În lupta contra aceluiasi dusman
Cu sânge ati scris sã piarã
Cei trãdãtori de tarã,
Cei vânzãtori de Neam.

Voi trãiti printre noi,
Al hidrei jug sã-l sfãrâmati
Cu glas de trâmbitã chemati
Ai patriei eroi.

Mota, Marin, legionari,
De strajã sfântã stati acum
Dusmanul sã nu-si facã drum
Spre al Patriei altar.

Un glas se-naltã-n zãri,
Strãbate munti si mãri
E glasul sfintei jertfe ce-ati adus:
Strigãt de luptã pentru Neam,
Un crunt rãspuns pentru dusman,
Al legionarilor discurs.

Pe-al nostru sânge jurãm,
Crezul sfânt sã-l împlinim
Tãrii noastre sã îi dãm
Totul, ori murim.

Pe-a noastrã jertfã de eroi,
Jurãm cã  nu vom da-napoi,
Vã vom urma pânã-n mormânt
Cãci glasul vostru-i sfânt.

Imnul biruintii

de Radu Gyr

Bãtuti de crivãtul nebun,
Dusi în surghiun
Am sângerat.
Cu carnea ruptã în fâsii
Mucenicii
Ne-au inspirat.
Temnite reci: Tismana sI Ciuc
Si Dragomirna lumini aduc.
Se strâng si vifore si nori,
Biruitori,
Cãlcãm pe zori.

Refren:
Din rãnile noastre,
Cresc glorii de legionari,
Si-n ceruri albastre,
S-aprind ca niste flãcãri mari.
Din temniti si besne,
Din ocna-n care-am sângerat,
Cu aripi la glezne
Se-nalt-un neam descãtusat

Venim cântând din închisori,
Învingãtori
Prin aurori.
În lanturi trupul ne-a scrâsnit,
Dar am zidit, alt rãsãrit.
Am pãtimit prigoane si chin,
Pentru credinta în alt destin
Iar astãzi fãurim sub cer,
Un veac de fier,
Un veac de fier.

Refren...

Se zvârcolesc toti cei misei
Sub pasii grei
De legionari.
Dreptatea noastrã trumfând
Strãfulgerând
Pe umeri tari.
Cu pieptul ars de grindini si de vânt,
Tu, Cãpitane, trãdãri ai frânt,
Si mari destine românesti,
Împãrãtesti,
Tu împlinesti.

Imnul românilor secuizati

de Horatiu Comãniciu
muzica de Ion Mânzatu

Te-am asteptat cu sete Cãpitane,
Sã-nvii în noi strãbunele simtiri,
Cãci ne-am pierdut si limbã si credintã,
Sub biciul crunt al fostei stãpâniri.

Refren:
O, vino la noi, Cãpitane,
Ne zbatem în trudã si-amar,
Pierdut-am si limbã si lege,
O, vino, re-naltã-un altar.

Din sufletele noastre chinuite,
De miselia atâtor trãdãtori,
Tu singur ne spulberi deznãdejdea
Si-alini în noi tristeti de Nicadori.

Refren...

De-aceea îti trimitem jurãmântul,
Cã te-om urma cu pas fanatizat,
Pe drumu-ti de Arhanghel al Dreptãtii,
Crai nou pe cerul nostru-ndurerat.

Refren...

Prin tine  vom clãdi o nouã tarã,
Mai mândrã decât soarele pe cer,
Fã-ne un semn si vor cãdea si muntii,
De-or sta în calea Gãrzilor de Fier.

Refren...

Imnul muncitorilor*

de Radu Gyr
muzica de Ion Mânzatu

În trudã ne-am zbãtut si-n umilintã,
Tiranii pâinea ne-au luat...
Destul ne-am înclestat în suferintã,
Cu Neamul-ntreg am sângerat.
Din greu si aspru vuiet de ciocane,
Încovoiati de foame si nevoi,
Din zgurã de furnale si cazane,
Flãmânzi ne ridicãm si goi.

Refren:
La luptã, muncitori!
Veniti, Legiunea ne adunã.
La luptã, muncitori! 
Veniti în crâncena furtunã.
La luptã, muncitori! 
Zidari de veacuri viitoare,
Cu fruntile în soare
Ne-nãltãm biruitori.

Din fabrici, din uzine si din minã,
Din toiul beznelor adânci,
Am izbucnit nãpraznic spre luminã,
Ca o nãvalã grea de stânci,
Cãlcãm cu pasi de flãcãri spre Dreptate,
Pe drum de foc si cer izbãvitor,
Un clopot sfânt în pieptul nostru bate,
S-aprind pe umeri aurori...

Refren...

Pentru dreptatea noastrã legionarã
Si pentru-ntregul neam sãrac.
Din fulger vom clãdi o nouã Tarã,
Pe nicovale mari de veac!
Ca viforul vom trece prin prigoane,
Marin si Mota ne vegheazã-n cer...
Din jertfe si din trãznet de ciocane
Ne-om fãuri Destin de fier!

*- Este singurul imn la care se pleacã, în mars, cu dreptul.


Imnul legionarilor

de Valeriu Cardu

Din lacrimile-mbelsugate
Ne cresc prigoanele pe umãr
Sunt dusi flãcãii fãrã numãr,
Pe drumurile blestemate.

Purtãm cãtusele haine,
Cu fruntea'n sus între zãbrele,
Usor trec ceasurile grele,
Când biruinta sfântã vine.

Refren:
S'a prãbusit de-acum dusmanul,
Se'naltã-n zãri de foc minunea,
Strigati: "Trãiascã Legiunea
Si Neamul Sfânt si Cãpitanul."

Din fulger, spadã si din parã,
Un neam pornit pe drumuri sfinte,
Cu pas de flinte si morminte,
Peste morminte sã rãsarã.

Peste furtuna vremii bate,
Un ceas de platã si dreptate.
Ni-l cer strãbunii si pãrintii,
Cântati, e ceasul biruintii.


Imnul echipei Miti Dumitrescu

de I. Tolescu

muzica de  I. Cubicec

Prin temniti negre
Prin vatul mortii întunecat,
Peste vãzduhuri si vesncie,
Fulger nãpraznic ne-am ridicat.

Refren:
Suntem echipa rãzbunãrii legionare
Si Decebal, in crâncen uragan,
Se-naltã-n noi din vremuri milenare,
Ca sã se rãzbune crunt pe Cãpitan.
Suntem echipa rãzbunãrii legionare
Si-n piept cu umbra sfintilor martiri
Ca sã deschidem Gãrzii drum spre soare
Urcãm din Nicadori si Decemviri.

Pentru destinul Tãrii trãdate
Si pentru Neamul în lanturi frânt,
Pentru luminã, pentru dreptate,
Crestem cu Dacii dârzi din pãmânt.

Refren...

Prahova-n veacuri biruitoare
Ne sapã crezul în stânci de granit,
Prin bratul nostru fãrã crutare,
Sfântul Arhanghel a pedepsit.

Refren...

Sboruri venirã sã ne trezeascã
Spre albe ceruri gândul rãpus.
Din grea poruncã dumnezeiascã
Horia-n mânã spada ne-a pus.

Refren...

Înainte
 de Viorica Lãzãrescu

E ziua desteptãrii, înainte,
La luptã Legiunea ne-a chemat,
Sã  apãrãm cu piepturile noastre
Pãmântul ce de mici ne-a legãnat.

Dreptatea e cu noi si toti strãbunii,
Se vor scula din ori si ce ogor,
Si vor lupta din nou cu-nversunare,
Pentrru pãmântul strãmosesc al lor.

E ziua biruintelor visate,
De veacuri suferintele s-au stins.
Ne-am sãturat de liftele pãgâne,
Ne-am sãturat de nedreptãti si plâns.

În noi se redesteaptã toti strãbunii,
Legionari romani, poporul Dac,
Si semizeii purtãtori de glorii,
Pe care i-a avut poporul Trac.

E ziua rãzbunãrii si-a dreptãtii,
De mii de ani morminte se deschid,
Pentru strãinii ce ne vor pãmântul,
Ca-n vremea lui Corvin si Baiazid.

E ziua când din criptele uitate,
Mihai si Stefan iarãsi se trezesc,
Legionari, la luptã dar, cu totii,
Cãci ne-a chemat pãmântul strãmosesc.

 Înainte
(dupã cântecul unui ofiter mort în 1917)

Copiii mei înaintând,
La mine luati aminte
Si-atâta doar s-aveti în gând:
" 'Nainte, tot înainte, înainte."

Misel nici unul nu-i din voi,
Cãci ochiul meu nu minte,
Copii, rusinea e-napoi,
Victoria e-nainte.

Cu arma-n mânã ne-am legat,
Sub steag, prin jurãminte,
Sã strigãm tot înainte,
Cât viata-n piept n-o fi-ncetat.

Cãci pentru o brazdã de pãmânt,
Pãrinti si oseminte,
Si dincolo chiar de mormânt,
Vom merge tot înainte, 'nainte.

 Misel nici unul nu-i din voi,
Cãci ochiul meu nu minte,
Copii, rusinea e-napoi,
Victoria e-nainte.


În crezul  tãu

În crezul tãu pornit-am Cãpitane,
Cu Horia la luptã viforosi,
Se zbat în pieptul nostru uragane
Si-n cuget ni se-naltã munti stâncosi.

Cu sufletul cutremurat de vrere
Din sufletul Dacilor nemuritori,
Sub famuri verzi spre sfânta înviere,
Pornit-am peste veac biruitori.

Refren:
Sunati tulnice spre zare,
Sunati clopote spre cer,
Crezul luptei legionare,
Crezul Gãrzilor de Fier.

În crezul tãu pornit-am Cãpitane,
Cu Horia la luptã viforosi.
Ni-i gândul strajã dârzã la icoane
Si pumnul strâns pe spada din strãmosi.

Sã vinã cneji în rând cu noi, sã vinã,
Sã vinã umbre mari de domnitori,
Cã-n rãsmerita cuntã spre luminã,
Pornit-am peste veac biruitori.

Refren: ...


La atac

de Constantin Savin

Sã sune,sã sune gornistul,
Sã sune, sã sune mereu,
Din Tisa, la Mare sI Nistru,
Sã vinã tot ce e erou.

Refren:
La atac nãvãliti, la atac nãvãliti,
Bravi eroi legionari,
La atac nãvãliti, la atac nãvãliti,
Bravi eroi legionari!

Luati-vã armele-n grabã,
Si-n lupta cea cruntã porniti,
Lãsati lasitatea cea oarbã
Si-n dusmanii tãrii loviti.

Refren: ...

'Nainte, mereu înainte,
Sã rãzbunãm pe cei morti.
Tot ce-i Român azi sã lupte
Sã scãpãm tara de hoti.

Refren: ...

Un neam, o credintã, o tarã,
Si-un Cãpitan ce-l iubim
Este a noastrã comoarã,
Pentru el vrem sã murim.

Refren:

Sã sune, sã sune gornistul,
Sã sune, sã sune mereu,
Din Tisa, la Mare sI Nistru,
Sã vinã tot ce e erou.


Iartã-mi, te rog, Doamne

Iartã-mi, te rog, Doamne, atâtea rugãciuni,
Prin care-ti cer doar pâine si pazã si minuni,
Cãci am fãcut adesea din Tine robul meu,
Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu.

În loc sã vreau eu, Doamne, sã fie voia Ta,
Îti cer sã faci într-una, sã faci Tu voia mea,
Îti cer s-alungi necazul , sã nu-mi trimiti ce vrei,
Îti cer sã-mi faci atâtea, sã-mi dai, sã-mi dai, sã-mi dai.

Gândindu-mã cã dacã, Te cânt si Te slãvesc
Am drept sã-ti cer atâtea, Sã-mi faci tot ce doresc.
O, iartã-mi felu-acesta nebun de-a mã ruga,
Si-nvatã-mã ca altfel sã stau în fata Ta.

Nu tot cerându-ti Tie, sã fii Tu robul meu,
Ci Tu cerându-mi mie, ca robul sã fiu eu.
Cãci vreau sã-nteleg felul cel bun de-a mã ruga,
Si sã doresc în toate sã fac eu voia Ta.


Pentru Tine Doamne

Pentru Tine Doamne florile-nfloresc,
Pentru Tine noaptea stele strãlucesc.
Pentru Tine ploaia picurã si cântã
Si-n grãdinã-asterne bucurie sfântã.
Cãtre tine, Doamne, plec genunchi smerit,
Numai Tu, Stãpâne, nu m-ai pãrãsit.
Lângã Tine, Doamne, cei sãraci se strâng,
Tie-ti cer iertare ochii care plâng.
Pentru Tine candeli în altare ard,
Tu, la zile sfinte, miruiesti cu nard.
Si copiii care, osteniti de joc,
Pe iconostase Ti-aduc busuioc.
Dã-mi rãbdarea pietrei si din cerul sfânt,
Picurã-mi în suflet dor ca sã Te cânt,
Sã slãvesc în cântec numele Tãu sfânt.


Sfinte Dumnezeule

Sfinte, Dumnezeule, Tu esti vesnic si vei  fi
Uitã-te pe-acest pãmânt
Vezi durerile ce sunt
Si dã linistea sufletelor noastre.

Sfinte, Dumnezeule, vindecã pe cei bolnavi
Întãreste-i pe cei slabi,
Îi alinã pe orfani,
Si dã linistea sufletelor noastre.

Sfinte, Dumnezeule, Tu esti mântuirea mea
Întãreste-ne credinta,
Ne alinã suferinta
Si dã liniste sufletelor noastre.


Rugãciune

de Mihail Eminescu

Crãiasã alegându-Te,
Îngenunchem rugându-Te,
Din valul ce ne bântuie,
Înaltã-Te, ne mântuie;
Privirea-Ti adoratã,
Asuprã-ne coboarã,
O, Maicã Preacuratã
Si pururea Fecioarã, Maria.

Rugãmu-ne-ndurãrilor,
Luceafãrului, mãrilor,
Ascultã-a noastre plângeri,
Reginã între îngeri;
Din ceruri lin coboarã,
Luminã dulce, clarã,
O, Maicã Preacuratã
Si pururea Fecioarã, Maria.

 Frate dragã

versuri si muzica de Valeriu Gafencu*

Frate dragã, din grãdinã,
Îti trimit în dar un crin,
Sã-ti mângâie lin privirea,
Cu vesmântul lui divin.

Floare dragã, floare dalbã,
Cât de mult as vrea si eu,
Îmbrãcat în hainã albã,
Sã mã duc la Dumnezeu.

Rãsãdit acolo sus,
În grãdina minunatã,
Sã-mi simt viata-mbãlsãmatã,
Cu iubirea lui Iisus.

Plâng înãbusit în noapte
Si suspin cu glasul stins,
Dã-mi vesmântul alb de nuntã,
Cu crini minunati încins.

*- compuse în temnitele comuniste, aceste cântece, memorate de camarazii întru

suferintã si credintã legionarã, vãd pentru prima oarã lumina tiparului.

Imnul învierii*

versuri si muzica de Valeriu Gafencu

Vã cheamã Domnul slavei la luminã,
Vã cheamã mucenicii-n vesnicii,
Fortificati Biserica crestinã,
Cu pietre vii zidite-n temelii.

Refren:
Veniti, crestini, luati luminã,
Cu sufletul senin, purificat!
Veniti, flãmânzi, gustati din cinã,
E nunta fiului de Împãrat.

Sã creascã-n inimile noastre-nfrânte,
Un om nãscut din nou, armonios,
Pe chipurile voastre sã se-mplânte,
Pecetea Domnului Iisus Hristos.


Refren: ...

Un clopot tainic miezul noptii bate
Si Iisus coboarãpe pãmânt,
Din piepturile voastre-nsângerate
Rãsunã Imnul Învierii Sfânt.

Refren: ...

*- se cântã de Sfintele Pasti, în noaptea învierii Domnului nostru Iisus Hristos.


Colind de Crãciun

vesuri si muzica de Valeriu Gafencu

La fereastra robilor,
Cântã îngerii în cor
De cu searã pânã-n zori,
Au venit colindãtori,
Îngerii nemuritori,
Încãrcati cu dalbe flori.

Refren:
Lãsati copii sã vinã
Sã-mi aducã din grãdinã,
Dalbe flori de sãrbãtori,
Dalbe, dalbe flori.

Cântã robii omnului
Înjugati cu jugul Lui
Pe malul Trotusului.
Dar cântarea lor e mutã,
Cã-i cu suferintã smulsã
Si cu rugãciuni crescutã.

Refren: ...

Stã un copilas în zare
Si priveste cu mirare,
O fereastrã de-nchisoare.
Lângãmicul copilas,
S-a oprit un îngeras
Ce-i sopteste drãgãlas.

Refren: ...

Azi Crãciunul s-a mutat
Din palat, la închisoare
Unde-i Domnu-ntemnitat.
Si copilul cel din zare
A venit la închisoare
Sã trãiascã praznic mare.

 Trãiesc flãmând

versuri si muzica de Valeriu Gafencu

Trãiesc flãmând, trãiesc o bucurie,
Frumoasã ca un crin din Paradis,
Potirul florii e mereu deschis
Si plin cu plin cu lacrimi sI cu apã vie,
Potirul florii e o-mpãrãtie.
Nu plãngeti cã eu mã duc pe lângã voi,
Sau c-o sã fiu zvârlit ca un gunoi,
Cu hotii în acelasi cimitir.
Cãci crezul pentru care m-am jertfit,
Cerea o viatã grea, o moarte de martir.
Cãnd rãii mã defaimã si mã-njurã
Si-n clocot de mânie ura-si varsã,
Potirul lacrimilor se revarsã
Si-mi primeneste sufletul de zgurã,
Atunci Iisus de mine mult se-ndurã.

 Colind de Crãciun*

de Radu Gyr

A venit si-aici Crãciunul
sã ne mângâie surghiunul.
Cade albã nea
peste viata mea, peste suflet ninge.
Cade albã nea
peste viata mea
care-aici se stinge.

Tremurã albastre stele
peste dorurile mele.
Dumnezeu de sus
în inimi ne-a pus
numai lacrimi grele.

Maica Domnului Curatã,
ad-o veste minunatã!
Înfloreste-n prag
zâmbetul tãu drag
ca o zi cu soare.
Zâmbetul tãu drag
îl asteaptã-n prag
cei din închisoare.

Steaua prinde sã luceascã
peste ieslea-mpãrãteascã.
Si din nou trei magi
varsã din desagi
aur si tãmâie.
Îngerii de sus
magilor le-au pus
cerul sub cãlcâie.

Lumea'n cântec se desteaptã,
pe Mesia îl asteaptã.
Zâmbete ceresti
intrã pe feresti,
vin în orice casã.
Si în orice gând
arde tremurând
câte-o stea sfioasã.

Numai temnita posacã
a-mpietrit sub promoroacã.
Stãm în beznã grea,
pentru noi nu-i stea,
cerul nu s-aprinde.
Pentru osânditi,
îngerii grãbiti
nu aduc colinde.

Peste fericiri apuse
tide mila Ta, Iisuse.
Cei din închisori
Te asteaptã-n zori,
sã le-aduci luminã.
Cei din închisori
Te asteaptã-n zori,
pieptul lor suspinã.

O, Iisuse, Împãrate,
iartã lacrimi si pãcate!
Vin'sã-nchizi usor
rãnile ce dor,
visul ni-l descuie.
Noi te-om astepta,
cãci pe Crucea Ta
stãm bãtuti în cuie.

*) -se canta pe melodia "O ce veste minunata!"


Legenda Nicadorilor

de Simion Lefter

Spune legenda cã a fost o tarã,
Cu holde de-aur si cer fermecat,
Cu framãt de codru si cântec de ape,
Cu sfinte troite la uliti de sat.

Erau cosânzene cu bucle de lunã;
Prin crânguri haiducii de fier viforosi,
Si vuiet de bucium si lacrimi de doinã,
Sihastre altare si cruci de strãmosi.

Si-n tara aceea de vremi îngropatã,
Vegheau voievozii pe-ntinsele zãri:
Stefan la Suceava, Mihai înspre Turda,
La Olt, Domnul Tudor si vajnici strãjeri.

Mai spune legenda cã anii trecurã
Si-acel colt de tarã a fost invadat,
De hoarde strãine de lege si datini,
Hienele mortii, de-un neam blestemat.

Veneau noi cohorte iudaice, flãmânde,
Prin crânguri si sate ca stoluri de corbi,
Si-atunci îsi vândurã pe-argintii lui Iuda
Si tara si neamul stãpânii cei orbi.

 Stefan Vodã
Marsul legionarilor vrânceni

de Al. I. Popescu

Stefan Vodã al Moldovei,
Fost-a pe la noi prin munti,
Si-a gãsit în codrii nostri,
Soimi viteji, rãzboinici multi.

Tot asa tu, Cãpitane,
Urcã pe-ale Putnei vãi,
Si-ti vom da batalioane
De legionari flãcãi.

Stim cã Tu de multã vreme,
Aprig lupti ca un erou,
Sã scapi tara care geme
Si sã-i dai un suflet nou.

Sã ne scapi pe noi tãranii,
Care suferim din greu,
Cãci tâlharii sI jidanii,
Ne tot sug mereu, mereu.

Tudora Vrâncioaia este
Numele ce-l purtãm noi,
Cãci strãbuna din poveste,
Ne-a dat sânge de eroi.

Acel sânge pentru tine,
Gata suntem sã-l vãrsãm,
Cãci mãreata clipã vine,
Tara sã n-o apãrãm.

Tu, Codrene esti nãdejdea
Ce ne-a dat-o cel din cer,
Tu ne spulberi deznãdejdea,
Tu si Garda ta de Fier.

Ia cum stii în mânã cnutul
Si românii nu mai pier,
Cãci vor sta mereu sub scutul,
Mândrei noastre Gãrzi de Fier.


Marsul legionarilor din Echipa Mortii

de Nicu Iancu

Suntem echipa mortii,
Din Moldova noi venim,
Aruncat e zarul sortii,
Ori învingem, ori murim.

Purtãm cu noi stindardul,
Unei sfinte noi credinti
Pe el este scris cu sânge,
Fapte mari si biruinti.

E jale multã-n tarã,
Cãci strãinul e stãpân,
Cersetor la el acasã
A ajuns bietul român.

De aceea azi la luptã,
Noi pornit-am sã scãpãm
Patria de toti tâlharii,
Cinstea iar s-o întronãm.

În rând cu Cãpitanul,
Bucurosi ne vom jertfi,
Peste lesurile dusmane,
Tarã nouã vom clãdi.

Cu zâmbetul pe buze
Moartea-n fatã o privim,
Cãci suntem echipa mortii,
Ori învingem, ori murim.

 Marsul legionarilor din Storojinet

de Hluscu

Pãmântul tãrii noastre geme !
Pãmântul care ne-a hrãnit !
Pãmântul tãrii noastre strigã,
De jidovime cotropit.

Cãci plaiurile mele sfinte,
Cãci codrii mei cei înverziti
Cãci muntii mei bogati în aur,
De jidovime-s jefuiti.

Priviti cum ghearele lui îuda
Adânc se-nfig în trupul meu,
Priviti, cum sângele meu curge,
Priviti cum jidovii mi-l beu.

Iar fiii mei, murind de foame,
Ajuns-au slugã la jidani;
Cãci frati de-un sânge si de-o mama,
Vândut-au neamul pentru bani.

În lãturi Iuda, neam de sape !
În lãturi jidoviti pãgâni !
În lãturi, serpi, nu scoateti capul,
Cãci apucãm securea-n mâini !

Destul ne-ati supt în tara noastrã !
Destul averea ne-ati furat,
Destul ne-ati sãrãcit copiii !
Destul, dar încã n-ati plecat ?

De Turci, de Lesi, scãpat-am Tara,
Tãtari, Maghiari înversunati;
Dar la jidani de vom lãsa-o,
Ne-or blestema ai nostri frati.

Ca ieri cu sânge cald plãtit-am,
Scãpând de Rusi acest pãmânt;
Dar la jidani de-l vom lãsa,
Nu ne-or primi fratii-n mormânt.

Veniti, crestini din toatã Tara !
Veniti, dreptatea e cu noi !
Veniti, sã ne-apãram pãmântul !
Veniti la crâncenul rãzboi !

 Marsul legionarilor tecuceni

de Andrei Pompiliu

De prin satele rãzlete,
Din al Tecuciului plai,
Au pornit cete mãrete,
La al bciumului grai.

Pãrãsitu-ne-am ogorul,
Alergând toti sub drapel,
Ca sãne salvãm poporul,
Subjugat de-un neam misel.

Credintã am jurat,
Pe viatã ne-am legat,
Ca sã luptãm tineri, bãtrâni,
La noi sã fim stãpâni.

Hãmesit poporul zace,
Sub cãcâiul jidovesc,
Vrem dreptate, pâine, pace,
Pentru Neamul Românesc.

Legiunea-acum ne cheamã,
Tara sã ne-o apãrãm,
Legionari, fãrã de teamã,
Cãpitanul sã-l urmãm.

Credintã am jurat,
Pe viatã ne-am legat,
Ca noi totii sã luptãm,
Pe dusman sã-alungãm.

Tot flãcãii se-narmeazã,
Cu-n elan nebiruit,
Hotãrâti înainteazã,
Spre dusmanul învrãjbit.

De prin munti, dealuri, câmpie,
Se înaltã pân-la cer,
Cântece de vitejie,
Ale Gãrzilor de Fier.

Credintã am jurat,
Pe viatã ne-am legat,
Cu drag viata noi ne-o dãm,
Glia s-o apãrãm.

 Marsul legionarilor olteni

de Radu Gyr

De sus de pe Olt, din poiene,
Din vârfuri de munti cozieni,
Sub verzile ceruri vrâncene,
Se strâng legionarii olteni.

De sus, de pe Lotru coboarã,
Din Bistrita, Râmnic, Horez,
Si-n tânãra lor primãvarã,
Ard stelele-aceluiasi crez.

Refren:
Se strâng legionari olteni si cântã,
Cântecul verde suie cãtre cer,
Cu pieptul ei drum deschid în stâncã,
În imnul lor de foc si fier.

Obrazul li-e supt de prigoanã,
Cã-n temnitele grele-au zãcut,
Dar fulgerã-n piept de aramã,
Un clopot de-azur nevãzut.

Cu fruntile-aprinse de-o razã,
Se strâng cãrturari si tãrani,
Si tabere sfinte asazã,
La Arnota si Drãgãsani.

Refren...

Desculti si cu pieptu-n arsitã,
Dureazã un drum peste ani,
Si  munca li-i sfântã troitã,
Din Arnota la Drãgãsani.

Ei totul jertfesc pentru Tarã,
S-o creascã din vise fierbinti
Si-un verde luceafãr de parã,
Îi duce spre mari biruinti.

Refren...

Ei vin de la Jiu si din Vidra,
Sã scape Românul din jug,
Si calcã nãpârca si hidra,
Ce sângele Tãrii îl sug.

Ci vin si la noi Cãpitane
Flãcãii ti-s codrii de brazi
Si-s gata sã-nfrunte prigoana
Si drag li-i mormântul viteaz.

Refren...

 Marsul biruintii

de V. Zeanã

Venim cântând de ziua Învierii,
Desprinsi de pe golgotele durerii,
Cu pumni de fier si fruntile rebele
Zdrobind cãtuse si robii misele.

Sub pasii nostri urlã uragane
Si gem scrâsniri de oase subterane,
În ochi scânteie urã viforoasã
A unui neam vândut la el acasã.

Refren:
De-un Cãpitan , drept, ca un stâlp de parã
Si-un neam strãin în propria lui Tarã,
Nimic nu va putea sã ne despartã
Si-oricând stãm drepti
Si gata pentru moarte.

În noi se zbat cu trupuri sfârtecate,
Martirii rãstigniti pentru dreptate,
Si-atâtea suferinte milenare,
În noi îsi taie val de rãzbunare.

I-om despica cu grele târnãcoape,
Pe cei ce-au vrut mormântul sã ni-l sape
Si-om trece peste lesuri în vâltoare,
Cu Gãrzile de Fier biruitoare.

Refren...

Cu pasi de foc dãm buzna în istorii,
Setosi de fapte si flãmânzi de glorii,
Titanic Neamul îl urcãm în spate,
Pe culmi sublime în eternitate.

Venim cântând din prigoniri barbare,
Sã fãurim o Tarã ca un soare,
În cruciada verde si viteazã
Si Dumnezeu ne binecuvânteazã.

Refren...

 Noi suntem cei chemati...

de Simion Lefter

Noi suntem cei chemati sã apãrãm,
Muntii nostri cei frumosi
Cãci luptãtori de frunte suntem noi
Si de vitã de eroi bis: de bravi eroi).

La Neamt, la Tutova când am învins
Luptã mare am încins,
Cãci luptãtori de frunte suntem noi
Si vitã de eroi.

Ducem la toti Românii de sub cer
Crezul Gãrzilor de Fier,
Cãci luptãtori de frunte suntem noi
Si vitã de eroi.

Purtând stindardul Gãrzilor de Fier,
'N fatã-ne dusmanii pier,
Cãci luptãtori de frunte suntem noi
Si vita de eroi.

O, Românie

De Nicolae Cristea Arges

O, Românie, Patria mea,
Prin câte lupte si ce soartã grea,
Tu ti-ai croit un mare viitor
În ciuda oarbã a tuturor.

Menire-naltã ai de-mplinit
Sã aduci pace în Rãsãrit,
Sã fii un soare strãlucitor,
Sã dai lumina ta tuturor.

Din cer Prea Sfântul, cu mâna Sa,
Pe-al sãu popor brav va proteja,
Fãcându-l Rege pe-acest pãmânt
Si scut de pazã tronului sfânt.

Iar de primejdii si vecini rãi,
Te-or apãra legionarii tãi,
Se vor lupta ca Iancu si Mihai
Pân' te-or preface în dulce rai.

 Peste mormântul tãu sfânt ...


de Simion Lefter

Peste mormântul tãu sfânt de la Putna
Lacrimi vãrsat-am suvoi,
Cã tara întreagã se zbate în lanturi,
Stefane, vino la noi.

Adu-ti pandurii, adunã-ti vultanii,
Adu-i cã noi vrem rãzboi,
De-atâta jale si de durere,
Tudore, vino la noi.

Dreptatea noastrãse zbate-n lanturi,
Românul piere în nevoi,
Cu teapa, astãzi, ne cheamã tara,
Tepese, vino la noi.

Te vrea Moldova, te cere Ardealul
Si Jiul, leagãn de eroi,
Din Nistru, Tisa, te cheamã Tara,
Mihai, tu vino la noi.

Mihai, Tepes, Tudor si Stefan,
Veniti din vremuri la noi,
Ne cere Neamul o nouã jertfã,
Codrene, vino la noi.

 Pornesc din neam

de D. Leon
muzica de I. Roth

Pornesc din Neam chemãri poruncitoare
Si Cãpitanul dã semnal din cer.
Se scoalã mortii nostri în picioare
Tu, Horia, strânge-ti Gãrzile de Fier.

Te cheamã Tara, tulnicele sunã
Si brazdele sub arsiti crunte gem,
Vino! Ostirea legionarã-adunã,
Si du-te-n luptã: ceasul e suprem.

Refren:
Spre veacuri creste ca un munte,
Destinul Gãrzilor de Fier,
La luptã, horia e-n frunte
Si-un Cãpitan avem în cer.

Si du-te-apoi pe piscuri de furtunã,
Prin grindina de gloante si lumini,
Ni-e sufletul ca marea cea nebunã
Si pumnii de rãzmeritã ni-s plini.

Ne vom lupta din nou punând pe goanã,
O lume de vânduti si trãdãtori,
Sub steagul tãu iesi-vom din prigoane,
Prin mii de ziduri negre de-nchisori.

Refren...

Si-n ceasul biruintei legionare,
Coloane verzi în pasul cadentat,
Vor sterge umilinte milenare,
Si lacrimile ultimului sat.

....................................................
Un "3 Septembrie" legionarii-ti cer
Si din adânc chemarea iar porneste,
Vino si strânge-ti Gãrzile de Fier.

Refren...

 Pãrinteasca dimandare

de C. Belimace

Pãrinteasca dimandare
Na sprigiura cu foc mare,
Frati di mumã si di tatã,
Noi Arman'i di ota toatã,

Di sum plocole di murminti
Strg'a nostri buni'i pãrinti:
"Blestem mare s'aibã'n casã
Cari limba lui s'alasã."

Cari s'alasã limba lui
S'lu-ardã pira focului
Si-s dirina v'iu pri loc
S'li sa frigã limba'n foc.

Ei, la vatra-l'i pãrinteascã
Fumel'ea s'nu-si harisescã
Di fumel'i cutun'i s'nu base,
Natu-n leagãn sã nu-nfase.

Cari fudze di-a lui mumã
Si di parinteasca-li numã
Fuga-l'i doara Domnului
Si dulceamea somnului."


Rãzbunare

versuri de Radu Gyr
muzica de Ion Mânzatu

O, neam al meu bãtut cu viscol si cenuse
În lanturi sub zãvoare ai gemut
Si când ai vrut sã frângi robie si cãtuse
Trãdarea a venit si te-a vândut.
Ce greu blestem si ce osândã,
Ti-a scris cu sânge-nalta stea,
Misei si slugi s-au strâns cu totii ca sã vândã,
Pe cei ce vrurã mântuirea ta.

Refren:
Pentru trãdãtori, misei si trãdare,
Azi vrem gloante si vrem streang,
Rãzbunare!
A-nceput vifornita cea mare,
Rãzbunare!

S-a-nvolburat Mihai, ca un puhoi de munte,
La Turda prin trãdare a cãzut
Si Tudor, când porni Fanarul sã-l înfrunte,
Trãdarea avenit si l-a vândut.
Se frânse Horia pe roatã,
Muri Ion-Vodã sfârtecat.
Panduri si Moti cresteau din flãcãri si din piatrã,
Dar Iuda miseleste i-a trãdat.

Refren...

Noi legionarii clãdim din fier si vijelie,
Un suflet de aramã si otel,
Un Cãpitan avem, Parâng de vitejie
Trãdarea vru sã-l piardã si pe el.
Dar zece trãznete-n mânie,
L-au fulgerat pe trãdãtor.
Cutremurã-te, Neam, de-atâta vitejie,
Cei zece ti-au croit alt viitor.

Refren...

În gropi adânci se svârcolesc si n-au odihnã,
Vitejii ce-au pierit prin trãdãtori,
Cresc din morminte umbre albe de luminã,
Ne cheamã sã venim rãzbunãtori.
Se crapã criptele si tunã,
Vitejii bratele ne-ntind.
Vin legionari crescând, vuind ca o furtunã
Si fruntile de vifor li s-aprind.

Refren...

Arhanghelul întinde palosul de parã
Si spulberã satana în scântei,
Sub spadã Legiunea creste ca o floare,
Strãfulgerând trãdare si misei.
Un alt destin ne lumineazã
Cu aurori de nãzuinti,
De-acum pe fruntea tãrii noastre scânteiazã,
O stemã de aprinse biruinti.



Refren...


Sã sune iarãsi goarna



Cântec ostãsesc - Marsul Scolii Militare, Infanterie, Botosani, 1918



Sã sune iarãsi goarna,
Sã sune goarna, sã sune goarna
Steagul sã fâlfâie în vânt.
De-acum avem toti o viatã nouã
Si spre izbândã acelasi gând.
Pentru-un Romãn cãzut dusmanul
Sã sape sute de morminte,
Ostean al României mele,
Mergi înainte, înainte!

Când funlgerã-n vãzduh obuzul
Si las-o  urmã de luminã,
Sã stii cã-i mare neputinta
Acolo-n tabãra strãinã.
Dar tu acolo ai o tarã,
Si leagãnele tale sfinte,
Obuzul va cãdea în urmã
Iar tu vei merge înainte.

Si dincolo de-acele taberi
Ce mâine fi-vor mormânt,
Acelor ce-au furat cenusa
Cãminului tãu drag si sfânt.
Cu ape-albastre si cu holde
Asteaptã tara sã te-alinte,
Aostean al României mele,
Mergi înainte, înainte!


Urlã dusmanii

Cântecul de pe Rarãu

de Pr. Cucuietu

Urlã dusmanii în cãrare,
Si-si aratã-n rânjet coltii,
Noi pãsim, pãsim cu nepãsare
Si voiosi, în fata mortii.

Las' sã urle, las' sã geamã
Si sã drapene cu ghiara.
Nouã nu ne este teamã
Atunci când ne cheamã tara.

În noi frica mortii tace,
Cãci nãscuti suntem din fulger,
Din strãmosi , strãmosi ce la lupoaice
Au supt laptele din uger.

Un gând sfânt pe noi ne strânge
În a jertfelor echipã
Pentru-acel, acel flãmând ce plânge,
Ne jertfim în orice clipã.

Pentru gloria legionarã
Înfruntãm mereu dusmanul
Jertfim totul, Totul Pentru Tarã,
Când ordonã Cãpitanul.

Tinde spada, Cãpitane,
Inimi de viteji asteaptã
Sã porneascã milioane,
Pentru lupta ta cea dreaptã.


Visul unui legionar

de Artenie Colibaba

Mamã dragã, astã noapte,
Am visat un vis frumos:
Se fãcea cã stam pe-o stâncã,
Si priveam spre tarã-n jos.

Si vedeam trecând pe cale,
Trupe de legionari,
Toti în verde cu centurã,
Ori bonditã si itari.

Iar în frunte, sub drapel,
Pe-un cal sprinten, moldovan,
Pare cã zbura ca gândul,
Tinerelul Cãpitan.

Ochii ageri, fruntea latã,
De staturã cam înalt,
Într-un pumn tinea dârlogii,
Buzdugan în celãlalt.

Iar la brâu purta otele,
Si la coapsã, spadã grea,
Peste umeri durdulitã,
Si-un suman de moirea.

El, pe cap purta cãciulã
Brumãrie în doi peri.
Era, mamã, Cãpitanul,
Din icoana cea de ieri.

Era el, legionarul,
Nãdejde-acestui popor,
Era tânãrul Codreanu,
Cãpitanul tutror.

De la Nistru pân' la Tisa,
De la mare la Hotin,
Nu-ncãpeau atâtea trupe
Si pãreau cã tot mai vin.

Ei cântau un mars de luptã
Iarã dusmanii fugeau
Înapoi peste hotare
Si pe-acolo se pierdeau.

Cei ce n-au respect de cruce
Si vor tara sã ne-o ia
Si ne storc fãrã de milã
Trmaurã acum abia.

Eu stiu bine ce-i asteaptã
Si de-aceea tac acum.
Apoi, când rãsunã marsul,
Ei se pregãtesc de drum.

Mamã dragã, iartã-mi pasul,
Sunt si eu legionar;
Nu ti-am spus pânã acuma,
Sã nu crezi cã-ti fac amar.

Am intrat în rând cu altii,
Vreau sã lupt si chiar sã mor,
Darã vreau sã fiti ferice
Tu, Tara si-acest popor.

Simt si eu, ca si Codreanu,
Cum se zbate-n piept avan,
Inima-ntepatã iarã,
De dusmanul cel Jidan.

Sunt si alte rele, multe,
Doamne, cum le suferim !
Dar când tara ni-i pe ducã,
Sus, Români, sã ne trezim !

Sã trãiascã Cãpitanul
Si fratii legionari !
Sã trãiascã cei ca dânsii
Si sã piarã cei tâlhari.

Sã trãiascã-al nostru Rege
De acum si-n viitor,
Si Regina, ca o floare.
Legionari, pentru onor !


 Veniti cu noi*

de Simion Lefter

Sculati-vã din munti si din vãi,
Urmasi ai vechilor eroi,
Cãzuti prin gloante, ploi si vânt,
Se zbat strãmosii în mormânt,
Ne-asteaptã astãzi un nou pãmânt,
Veniti cu noi, veniti cu noi.

Ogorul ni-e înstrãinat,
Huliti, mereu noi am rãbdat,
Mãlai în casã azi n-avem,
Flãcãii nostri-n temniti gem,
La vatrã-ne strãini suntem
Si e pãcat, si e pãcat.

Se pierd Românii în nevoi,
Flãmânzi pe strãzi si rupti si goi,
Jidanii care i-au trãdat,
Azi râd, cã holda le-a furat,
Sub steagul ce l-am ridicat,
Veniti cu noi, veniti cu noi.

Sculati-vã din munti si vãi,
Urmasi ai ultimilor eroi:
Cei aruncati în ploi si ger,
V-asteaptã Gãrzile de Fier,
O Tarã nouã si-un nou cer,
Veniti cu noi, veniti cu noi.

*) -traducere din aromânã, "Ghiniti cu noi".

 Marsul anului 1848

de Andrei Muresanu

Desteaptã-te Române, din somnul cel de moarte,
În care te-adâncirã barbarii de tirani.
Acum ori niciodatã, croieste-ti altã soartã,
La care sã se-nchine si cruzii tãi dusmani.

Acum ori niciodatã sã arãtãm în lume,
Cã-n aste mâini mai curge un sânge de roman,
Si cã-n a noastre piepturi, pãstrãm cu falã-un nume,
Triumfãtor în lupte: un  nume de Traian.

Înaltã-ti a ta frunte si vezi în jur de tine,
Cum stau ca brazii-n munte, voinici sute de mii.
Un semn numai asteaptã si sar ca lupii-n stânã:
Bãrbati, bãtrâni si tineri - din munti si din câmpii.

Priviti mãreti umbre: Mihai, Stefan, Corvine,
Româna natiune, ai vostri strãnepoti.
Cu bratele armate, cu focul vostru-n vine,
Viatã-n libertate, ori moarte strigã toti.

Români din patru unghiuri, acum ori niciodatã,*
Uniti-vã în cuget, uniti-vã-n simtiri.
Strigati în lumea largã cã Dunãrea-i furatã,
Prin intrigã si silã, viclene uneltiri.

Preoti cu crucea-n frunte, cãci oastea e crestinã,
Deviza-i : libertate si scopul ei prea sfânt.
Murim mai bine-n luptã cu glorie deplinã,
Decât sã fim sclavi iarãsi, pe-al nostru scump pãmânt.

*) - devenit imn national dupã revolta anticomunistã din decembrie 1989, este cântat la ceremoniile

 oficiale omitându-se aceastã strofã.

 Hora unirii

de Vasile Alecsandri
Muzica de T. Teodorescu

Hai sã dãm mânã cu mânã,
Cei cu inima românã,
Sã-nvârtim hora frãtiei,
Pe pãmântul României.

Iarba rea din holde piarã,
Piarã dusmãnia-n Tarã,
Între noi sã nu mai fie,
Decât flori si armonie.

Mãi Muntene, mãi vecine,
Vino sã te prinzi cu mine,
Si la viatã cu unire,
Si la moarte cu-nfrãtire.

Unde-s doi puterea creste
Si dusmanul nu sporeste.

Amândoi suntem de-o mamã,
De-o fãpturã si de-o seamã,
Ca doi ochi dintr-o luminã,
Ca doi brazi dintr-o tulpinã.

Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartã-n lume.
Eu ti-s frate, tu mi-esti frate,
În noi doi un suflet bate.

Vin' la Milcov cu grãbire,
Sã-l secãm dintr-o sorbire,
Ca sã treacã drumul mare,
Peste-a noastre vechi hotare.

Si sã vadã sfântul soare,
Într-o zi de sãrbãtoare,
Hora noastrã cea frãteascã,
Pe câmpia româneascã.Dac-am plecat, Ardealule...

Dac-am plecat, Ardealule, din tine,
Nu-i vina noastrã, iarãsi vom veni.
N-am fost învinsi si nu vom vi nici mâine,
Când ceasul biruintei va sosi.

Avem o tarã scumpã si mândrã,
Avem si iarãsi vom avea;
Dusmanul, care astãzi râde,
Va tremura privind la ea.

Prin vijelii si foc de mitralierã,
Armata noastrã îsi va face drum.
Vom trece iar spre vechea frontierã,
Dreptatea noastrã e cu noi acum.

Avem o tarã scumpã si mândrã,
Avem si iarãsi vom avea;
Dusmanul, care astãzi râde,
Va tremura privind la ea.

 Marsul Basarabiei*

Azi noapte, la Prut, rãzboiul a-nceput,
Românii trec dincolo iarã,
Sã ia înapoi, prin arme si scut,
Mosia pierdutã astã varã.

Refren:
Mergem în câmpia Basarabilor,
Plinã de grâne, plinã de dor,
Si-n Bucovina cu mânãstiri si brazi,
Mergem la luptã, dragi camarazi.

Azi Prutul uneste pe fratii români,
Si Nistrul al nostru e iarã,
Iar Bugu-i hotar între noi si pãgâni,
Din Tisa la Bug vrem hotare.

Refren...

Trãiascã Românul si Patria sa,
Ca-n vremurile de-odinioarã,
Nimic nu vom da, pe veci vom jura,
Credintã în lege si tarã.

Refren...

*- compus în 1941.

 Pe-al nostru steag

muzica de Ciprian Porumbescu

Pe-al nostru steag e scris: UNIRE
Unire-n cuget si-n simtiri
Si sub mãreata lui umbrire,
Vom înfrunta orice loviri.

Acela-n luptã grea se teme,
Ce însusi e rãtãcitor,
Iar noi, uniti în orice vreme,
Vom fi, vom fi învingãtori.

Am înarmat a noastrã mânã,
Ca sã pãzim un sfânt pãmânt.
Dreptatea e a lui stãpânã,
Iar Domnul e adevãrul sfânt.

Si cartea vesniciei scrie,
Cã-n tãri si neamuri vor pieri,
Iar scumpa noastrã Românie,
Etern, etern va înflori.

 Zece Mai
Un vultur veni din munte
Si ne-a zis: Români Eroi,
Stiu un print viteaz si tânãr,
Ce-ar veni cu drag la voi.

Dacã vreti, vi-l dau ca Vodã.
Noi cu totii: Sã ni-l dai.
Si ne-a dat pe Vodã Carol,
Într-o zi de Zece Mai.

Si a venit din nou vulturul,
Si ne-a zis: Popor Român !
Esti viteaz, de ce mai suferi
Jugul unui neam pãgân ?

Fã-te liber, dezrobeste,
Mândra tarã care-o ai.
Si noi liber ne fãcurãm,
Tot în zi de Zece Mai.

Zece Mai va fi de-a pururi,
Sfântã zi, cãci ea ne-a dat,
Domn puternic Tãii noastre,
Libertate si Regat.

 Marsul lui Iancu

Astãzi, cu bucurie, Românilor veniti,
Pe Iancu în câmpie, cu toti sã-l însotiti,
Spãlati armele voastre, degrabã s-alergati,
Din locurile noastre, pe dusman s-alungati.

Dumnezeule mare, bunule,
Cu noi sã fii.
Tu însoteste si însufleteste,
Pe ai Tãi fii.

Optzeci de oi despoaie si în frigãri le pun,
De fluier si cimpoaie, pãdurile rãsun.
Românii se adunã, pe lâng-un mare foc
Si Iancu ospãteazã cu dânsii la un loc.

Iancule mare, bravule tare,
Cu noi sã fii,
Tu însoteste si însufleteste,
Pe ai Tãi fii.

Sunt gata, stau cu totii, sã se coboare-n vãi,
Sã izgoneascã hotii si-ai Neamului cãlãi.
Iancu mergea-nainte pe-un cal aprig
Si peste-mbrãcãminte purta piele de urs.

Cine stã-n cale, Iancule mare
Si brav Român,
Fulger si trãznet, peste-a lui crestet,
De la Români.

Graiul neamului

Fie-a voastrã-ntreaga tarã
Si de cereti, vã mai dãm,
Numai dati-ne voi graiul
Neamului. Si se scularã
Sã ne vremuiascã traiul,
Câti dusmani avem pe lume,
Graiul ni-l cereau, anume:
Sã-l lãsãm, sã-l lãsãm.

Dar nestrãmutat strãmosii
Tot cu arma-n mâini au stat,
Au vãzut si munti de oase
Si de sânge, râuri rosii;
Dar din Tara lor nu-i scoase,
Nici potop si nici furtunã.
Graiul lor, de voie bunã,
Nu l-au dat, nu l-au dat.

Astãzi, stãm si noi la pândã,
Graiul vechi sã-l apãrãm,
Dar pe-ascuns dusmanii catã,
Sã ni-l fure, sã ni-l vândã;
Dacã-n vreme tulburatã,
Nu ne-am dat noi graiul tãrii,
Azi, în ziua desteptãrii,
Cum sã-l dãm, cum sã-l dãm ?

Repezi trec ca vifor anii,
Ispitind puterea ta,
Neam Român cu urã mare
Vor cãta mereu dusmanii,
Graiul nostru sã-l omoare.
Dar sã crape ei cu totii,
Nu-l vom da si nici nepotii
Nu-l vor da, nu-l vor da !








 GARDA DE FIER

27 ianuarie, 2011

CEA MAI GROAZNICĂ ŞTIRE: Asasinarea Căpitanului














Era ziua de 30 Noiembrie 1938.
Noaptea Sfântului Andrei lăsase loc zorilor acestei zile de toamnă, care va aduce nenorocirea neamului românesc prin consecinţele ei care nu se vor mai vindeca niciodată. Mă sculasem primul din dormitorul nostru, camera nr. 5 de la etaj. Se vor fi trezit şi alţii, dar încă nu apucase nici unul să iasă pe coridor şi să coboare la plimbare. Era şi prea devreme şi uşile spre curte care se închideau seara încă nu erau deschise de ofiţerul adjunct. Coborâsem la parter şi mă îndreptam spre uşa care dădea în curte. 
De la distanţă observ un obiect alb, care se vedea că a fost strecurat pe sub uşă. Când mă apropii mai mult, observ că era un ziar. Mă întrebam ce să fie, pentru că ziarele ne fuseseră interzise de mult. Să fi fost cumva Cinghiţă care ar fi venit pe furiş noaptea să ne facă vreo surpriză cu vreo veste bună? Greu de crezut din partea lui. Îl trag încet să nu se rupă şi-l desfac, era ziarul ROMÂNIA, organul oficial al guvernului, şi care ne ataca cu înverşunare de fiecare dată. Mă gândeam ce bun ar putea scrie Cezar Petrescu, directorul ei, în afară de insultele obişnuite la adresa Legiunii şi Căpitanului. 
Deodată, aproape sub un titlu, cu litere neobişnuit de mari: COMUNICAT că un grup de paisprezece (14) deţinuţi care se transporta de la penitenciarul Râmnicul Sărat la Jilava, în timp ce brecurile jandarmeriei în care se aflau treceau pe șoseaua Ploiești-București, în dreptul pădurii Tâncăbeşti, KM 30, vrând să fugă de sub escortă, au fost împușcați.

Urma apoi numele lor: Corneliu Zelea Codreanu, Nicolae Constantinescu, Doru Belimace, Iancu Caranica, Ion Caratănase, Iosif Bozantan, Bogdan Gavril, Pele Ion, Ion State Grigore, Ştefan Curcă, Ion Atanasiu, Ion Vlad, Ştefan Georgescu şi Ion Trandafir. 
Mi-am făcut semnul crucii şi m-am îndreptat repede spre camera în care dormeau fruntașii Mişcării, arestați şi ei o dată cu noi, în februarie. Corneliu Georgescu mă întreabă ce s-a întâmplat. Erau încă în pat. I-am explicat cum am găsit ziarul. 
Îi arat ziarul şi mă retrag, dar aştept pe coridor. Mă întrebase cum de am ajuns în posesia acestui ziar, mirat şi el, deoarece ni se interzisese de mult. 
Nu a trecut mult şi tot Corneliu Georgescu iese şi, cu glasul frânt, mă roagă să merg din cameră în cameră, să spun tuturor să se scoale şi să se adune în holul mare de la etaj pentru a li se comunica ceva important. Fără a spune ceva camarazilor mei pe care îi anunțăm, în câteva minute toţi erau adunați la locul anunțat.
Corneliu Georgescu, având alături pe Ilie Gârneaţă, Radu Mironovici, Mile Lefter, Vasile Iaşinschi şi Bidianu Ion, ordonă cu o voce stinsă să îngenunchem. Toată lumea tresare. El rosteşte TATĂL NOSTRU, după care ne ridicăm. Dă citire comunicatului, cu ochii plini de lacrimi, cum, de altfel, erau şi ceilalţi, apoi ne anunţă să mergem în linişte la camerele noastre şi să ne vedem de programul obişnuit. Eram cutremurat şi nu eram în stare să scot nici un cuvânt. 
Cred că toți ceilalți treceau prin stări similare. Unii începuseră să plângă în hohote în timp ce se îndepărtau. Nu ştiu cum de mi-a trecut atunci prin minte moartea lui Decebal şi sinuciderea colectivă a sfetnicilor şi locotenenţilor lui, scene din istoria noastră aşa cum le văzusem, copil fiind, pe unul din pereţii clasei de la şcoala primară din satul meu şi de-atunci mi-a stăruit în amintire.
Nimeni nu a coborât la masă în acea zi şi nici o parte din zilele următoare. Fiecare se ruga lui Dumnezeu pentru Căpitan şi ceilalţi treisprezece camarazi ai noştri, mulţi cu îndoială, că poate nu s-a întâmplat, că nu este posibil să se fi întâmplat. 
O linişte de mormânt se întinsese peste lagărul de la Vaslui. Puiu Gârcineanu şi Iordache Nicoară, ca şi înainte, se retrăgeau în cămăruţa destinată rugăciunii. 
Acolo îi vedeai îngenuncheaţi mai multe ore din zi. Nu încăpeau mai mulţi, astfel că ceilalți ne făceam rugăciunile în camerele noastre sau în diferite locuri. 
Niciodată nu ne vom reveni și nu vom uita această crimă care va afecta pentru totdeauna neamul românesc. Vom ierta acei care vom putea ierta. Ne-am revenit cu greu din marea noastră durere...

Victor Corbuţ
Fragment din vol. Civitas Diaboli, Ed. Elisvaros, Buc. 2005 
 NICADORII

NICADORII

 NICADORII

 DECEMVIRII




24 ianuarie, 2011

Profilul interior al Capitanului de Emil Cioran

 




















În imagine - Emil Cioran și Căpitanul


Înainte de Corneliu Codreanu, România era o Saharã populatã. Cei aflaţi între cer si pãmânt n-aveau nici un conţinut, decât aşteptarea. Cineva trebuia sã vinã.

Treceam cu toţii prin deşertul românesc, incapabili de orice. Pânã şi dispreţul ni se pãrea un efort.

Ţara nu ne putea fi o problemã decât negativã. În cele mai necontrolate speranţe, îi acordam o justificare de moment ca unei farse reuşite. Şi România nu era mai mult decât o farsã reuşitã.

Te învârteai în aer liber, vacant de trecut si de prezent, îndrãgind dezmãţul dulce al lipsei de menire.

Biata ţarã era o pauzã vastã între un început fãrã mãreţie şi un posibil vag.

În noi gemea viitorul. În unul clocotea. Şi el a rupt tãcerea blândã a existenţei noastre şi ne-a obligat sã fim. Virtuţile unui neam s-au întruchipat în el. România din putinţã se îndrepta spre putere.

Cu Corneliu Codreanu am avut doar câteva convorbiri. Am priceput din prima clipã cã stau de vorbã cu un om într-o ţarã de fleacuri umane.

Prezenţa lui era tulburãtoare şi n-am plecat niciodatã de la el, fãrã sã simt acel suflu iremediabil, de rãscruce, care însoţeşte existenţele marcate de fatalitate. De ce n-aş mãrturisi cã o teamã ciudatã mã cuprindea şi un fel de entuziasm plin de presimţiri ?

Lumea cãrtilor mi se descifra inutilã, categoriile inoperante, prestigiile inteligenţei şterse, iar subterfugiile subtilitãţii, zadarnice.

Cãpitanul nu suferea de viciul fundamental al aşa-zisului intelectual român. Cãpitanul nu era “deştept”, Cãpitanul era profund.

Dezastrul spiritual al ţãrii derivã din inteligenţa fãrã conţinut, din deşteptãciune. Lipsa de miez a duhului preschimbã problemele în elemente de joc abstract şi rãpeşte spiritului latura destinului. Deşteptãciunea degradeazã pânã şi suferinţa în flecãrealã.

Dar cuvintele Cãpitanului, grele şi rare, rãsãreau din Soartã. Ele se plãmãdeau undeva departe. De aici, impresia de univers al inimii, de univers al ochilor şi al gândurilor.

Când, în 1934, îi spuneam ce interesantã ar fi expunerea vieţii lui, îmi rãspundea : “Nu mi-am petrecut viaţa prin biblioteci. Nu-mi place sã citesc. Eu stau aşa şi mã gândesc”.

Acele gânduri au urzit rostul nostru. În ele respira natura şi cerul.

Şi când au pornit spre înfãptuire, temelia istoricã a ţãrii s-a zguduit.

Corneliu Codreanu n-a pus problema României imediate, a României moderne sau contemporane. Era mult prea puţin. Nu s-ar fi potrivit nici dimensiunii viziunii sale şi nici aşteptãrilor noastre. El a pus problema în termeni ultimi, în totalitatea devenirii naţionale.

El n-a vrut sã îndrepte mizeria aproximativã a condiţiei noastre, ci sã introducã absolutul în respiraţia zilnicã a României.

Nu o revoluţie a momentului istoric, ci una a istoriei. Legiunea ar trebui astfel nu numai sã creeze România, dar sã-i şi rãscumpere trecutul, sã insufle absenţa secularã, sã salveze, printr-o nebunie, inspiratã şi unicã, imensul timp pierdut.

Patosul legionar este o expresie de reacţiune în faţa unui trecut de nenoroc. Aceastã naţie n-a excelat în lume decât prin consecvenţa în nefericire. Niciodatã nu s-a dezminţit. Substanţa noastrã este un infinit negativ. De aici pleacã imposibilitatea de a depãşi pendularea între o amãrãciune dizolvantã şi o furie optimistã.

Într-un moment de descurajare i-am spus Cãpitanului :

-”Cãpitane, eu nu cred cã România are vreun sens în lume. Nu e nici un semn în trecutul ei care ar justifica vreo speranţã”.

-”Ai dreptate”, mi-a rãspuns. “Sunt totuşi unele semne”.

-”Mişcarea Legionarã”, adaug eu.

Şi atunci mi-a arãtat în ce fel vedea el reînvierea virtuţilor dace. Şi-am înteles cã între daci si legionari se interpune pauza fiinţei noastre, cãci noi trãim al doilea început al României.

Cãpitanul a dat românului un rost. Înainte de el, românul era numai român, adicã un material uman alcãtuit din aţipiri şi umilinţi.

Legionarul este un român de substantã, un român primejdios, o fatalitate pentru sine şi pentru alţii, o vijelie umanã infinit ameninţãtoare. Garda de Fier, o pãdure fanaticã…Legionarul trebuie sã fie un om în care mândria suferã de insomnie.

Eram obişnuiţi cu patriotul de ocazie, gelatinos şi vid. În locul lui apare insul ce priveşte ţara si problemele ei cu o cruntã înverşunare. Este o deosebire de densitate sufleteascã.


Acel ce a dat ţãrii altã directie si altã structurã, unea în sine pasiunea elementarã cu detaşarea spiritului. Soluţiile lui sunt valabile în imediat şi în vesnicie.


Istoria nu cunoaşte un vizionar cu un spirit mai practic şi atâta pricepere în lume, sprijinitã pe un suflet de sfânt. Tot aşa, ea nu cunoaşte o a doua mişcare în care problema mântuirii sã meargã mânã în mânã cu gospodãria.


A face isprãvi si a te salva, politicã si misticã, iatã cãrei ierductibilitãţi i-a pus el capãt. Îl interesa, în egalã mãsurã, organizarea unei cantine şi problema pãcatului, comerţul şi credinţa. Nimeni nu trebuie sã uite: Cãpitanul a fost un gospodar instalat în Absolut.

Fiecare credea că-l înţelege. El totuşi scãpa fiecãruia. Depãşise limitele României. Însãşi mişcãrii i-a propus un mod de viaţã care întrece rezistenţa româneascã. A fost prea mare.

Înclini uneori a crede cã el a cãzut din conflictul mãrimii lui cu micimea noastrã. Nu este totuşi mai puţin adevãrat, cã epoca de prigoanã a scos la ivealã caractere pe care cea mai încrezãtoare utopie nu le-ar fi putut bãnui.


Într-o naţie de slugi el a introdus onoarea şi într-o turmã fãrã vertebre orgoliul. Influenţa lui n-a articulat numai pe ucenici, ci, într-un anumit sens, şi pe duşmani. Cãci aceştia din lichele au devenit monştri. I-a obligat la tãrie, le-a impus un caracter în rãu.

Ei n-ajungeau decât caricaturi infernale, dacã mãreţia Cãpitanului n-ar fi cerut o echivalenţã negativã. Am fi nedrepţi cu cãlãii, dacã i-am considera rataţi. Toţi s-au împlinit. Un pas în plus şi trezeau gelozia Diavolului.


În preajma Cãpitanului, nimeni nu rãmânea cãlduţ. Peste ţarã a trecut un fior nou. O regiune umanã bântuitã de esenţial. Suferinţa devine criteriul vredniciei şi moartea, al chemãrii.

În câţiva ani, România a cunoscut o palpitaţie tragicã, a cãrei intensitate ne consoleazã de laşitatea a o mie de ani de neistorie. Credinţa unui om a dat naştere unei lumi, ce lasã-n urmã tragedia anticã a lui Shakespeare. Si aceasta în Balcani !

Pe un plan absolut, dacã ar fi trebuit sã aleg între România şi Cãpitan, n-aş fi ezitat o clipã.

Dupã moartea lui ne-am simşit fiecare mai singuri, dar peste singurãtatea noastrã se ridica singurãtatea României.

Nici un toc sã-l înfig în cerneala nenorocului n-ar putea descrie neşansa ursirii noastre. Totuşi, trebuie sã fim laşi şi sã ne mângâiem. Cu excepţia lui Iisus, nici un mort n-a fost mai prezent printre vii. Avut-am careva vreun gând sã-l fi uitat ? “De aici încolo ţara va fi condusã de un mort”, îmi spunea un prieten pe malurile Senei.

Acest mort a rãspândit un parfum de veşnicie peste pleava noastrã umanã şi-a readus cerul deasupra României.

“Glasul strãmoşesc”, Sibiu, anulVI,
 nr.10 din 25 decembrie 1940





23 ianuarie, 2011

CÂNTARE ORTODOXĂ - ACATIST DE MULȚUMIRE

“Cine n-a văzut pe Dumnezeu în viața asta nu-l va vedea nici în cealaltă!”



22 ianuarie, 2011

De ziua Sf. Arhanghel Mihail, 8 Noiembrie 1978


Patru decenii de la moartea Căpitanului

Legionari,

S-au asternut patruzeci de ani peste crima din Pădurea Tâncăbesti, când Căpitanul, cu Nicadorii si Decemvirii, au fost strangulati de jandarmi, când erau transportati de la Râmnicu Sărat la Bucuresti, si apoi, ciuruiti de gloante, asvârliti într-o groapă comună, dinainte pregătită, în aria închisorii Jilava.

Cei ce am trăit acel moment de groază si cutremurare, ne aducem aminte de acel comunicat infam dat de guvern, prin care anunta moartea lor „pe când încercau să fugă de sub excortă”.

Nu au încercat să fugă, cum spunea comunicatul, pentru că erau legati de mâini si de picioare de băncile brecurilor în care erau transportati, încât nu puteau face nici o miscare. La semnalul convenit, jandarmii din spatele lor le-au aruncat o trânghie de gât si au tras cu putere. Ce-a urmat, ne putem imagina. Niste horcăituri groaznice ale unor oameni cărora li se tăiase respiratia si se luptau cu moartea.

Crima din 30 Noiembrie 1938 nu a rămas nepedepsită. Nici n-au trecut doi ani de la asasinarea lor si în altă noapte, din 26/27 noiembrie 1940, călăii lor au căzut răpusi de gloantele legionarilor. Armand Călinescu a fost împuscat mai înainte, iar regele a fost alungat de pe tron.

Îndemnul Căpitanului a fost urmat de legionari : „dacă voi fi ucis, să mă răzbunati”. Nu a fost răzbunat în proportiile cum ar fi meritat această crimă monstruoasă, dar totusi principalii ei autori morali si materiali au pierit în timp ce se deshumau osemintele lui.

Guvernarea noastră a durat putin, dar totusi suficient de mult ca să se facă dreptate Căpitanului: trupul lui ferit de putrezire a fost purtat pe umeri de legionari si asezat alături de Mota si Marin, în mausoleul de la Casa Verde, ucigasii lui au fost pedepsiti, iar procesul nedrept ce I s-a intentat în 1938, prin care era acuzat de trădare, a fost revizuit de Curtea de Casatie, dându-se o sentintă de achitare.

Se pare că acesta a fost rostul principal al guvernării noastre din 1940: să strângem osemintele legionarilor din gropile unde au fost asvârliti ca niste fiare, să le îngropăm după datina crestinească, cu participarea întregului popor, si apoi să le facem dreptate postumă, pedepsind pe cei vinovati de moartea lor.

Actiunea de reparatie se împlinise. Căpitanul înviase din morti, cum spune Posteucă, biruind pe cruzii săi dusmani. De acuma nu mai era loc pentru noi pe scena principală a istoriei. Îndată după aceea a început urzeala conspiratiei, care a provocat ruptura din regim la 20 ianuarie 1941 si am intrat din nou în prigoană.

De atunci, ce am săvârsit noi de pret în lume ? Ce fapte au întâietate si ne înnobilează fiinta? Fără îndoială că rezistenta opusă invaziei comuniste în Europa de către guvernul de la Viena si eroica interventie a legionarilor plecati în tară, sunt acte memorabile pe care istoria nu le poate ignora. Dar avem un alt titlu, mult mai imporant, care ne umple sufletul de mângâiere si sperante: nu ne-am îndepărtat nici o clipă de linia Căpitanului.

După prăbusirea Germaniei, am fost separati de fratii nostri din tară si am avut destine diferite. Peste legionarii de-acasă s-a năpustit fiara rosie, ucigând alte zeci de mii dintre ei. În exil ne-am luptat ca să mentinem trează flacăra credintei în eliberaea României. Desi trăind în alte conditii, constatăm totusi că ne întâlnim într-o atitudine comună: să nu trădăm pe Căpitan, să-I păstrăm intactă învătătura lui, oricâte suferinte am îndura. Căpitanul a fost răpus fiziceste, dar dusmanii ar fi vrut să-l desfiinteze si sub aspect moral si spiritual, sub puhoiul infamiilor scornite de ei. Ar fi vrut să rămână o figură obscură a istoriei, un răzvrătit al societătii, care si-a sfârsit viata, plătindu-si temeritățile. Nimic din luminoasa lui învătătură nu mai trebuia să rămână în amintirea posteritătii, nimic din figura lui de cruciat al lumii contemporane. Peste Căpitan trebuia să se astearnă lintoliul uitării si al dispretului. O paranteză în cursul „normal” al istoriei.

A doua înmormântare a Căpitanului nu s-a putut realiza, cum era planul dusmanilor. Legionarii rămasi în viată I-au rămas credinciosi si au continuat să-I propage crezul. Nu I-au renegat ideile si idealurile, cu toate tentatiile si amenințările. Căpitanul n-a putut fi îngropat ca fortă spirituală. El este tot atât de viu ca si atunci când era în viată si se înaltă ca un uriaș peste întunericul lumii contemporane. Aureola lui de puritate si adevăr a rămas neatinsă.

Astăzi, după 40 de ani de când dusmanii I-au luat viata, doctrina Căpitanului a devenit un bun universal. Numeroase grupări nationaliste se adapă din crezul lui. Faima lui a depăsit hotarele tării lui, a depăsit chiar frontierele Europei, pentru a se proiecta pe cerul întregii omeniri în suferință.

Căpitanul strălucește și astăzi cu o putere neștirbită. Lupta ideologică finală pe plan mondial se va da între marxism și legionarism.

Nimic nu ne poate opri din drumul fixat de Căpitan. Nici ferocitatea dușmanilor, nici ingratitudinea lumii occidentale, nici golurile provocate de dezertări sau de morminte în linia noastră de luptă. câți vom rămânea, multi, putini, mergem înainte, cei vii cu cei morti si cu Legiunea ce nu poate cuvânta din cauza tiraniei. În fruntea noastră pășește Căpitanul, asa cum l-am cunoscut în viată, netemător de moarte si gata să se înfrunte cu ura clocotitoare a oștilor întunericului.

La 40 de ani de la disparitia lui fizică, ne strângem cu acelasi elan sub steagul purtat de Căpitan si-l urmăm fără sovăire pe linia lui de gândire și acțiune, care a început în Pădurea Dobrina si care ne va conduce spre marea biruintă a Neamului si a Legiunii !

De ziua Sf. Arhanghel Mihail, 8 Noiembrie 1978

Trăiască Legiunea si Căpitanul !

Horia Sima

Comandantul Mișcării Legionare.










21 ianuarie, 2011

BĂTRÂNII LEGIONARI - DIVERSE IMAGINI CU MIRCEA NICOLAU

Mircea Nicolau



  BĂTRÂNII LEGIONARI

Coboarã din istorie, coboarã
Din vestitele Frãtii de Cruce de odinioarã
Ducând în cugete si-n inimi sfânta comoarã
A martirajului pentru neam si tarã.
Bãtrânii Luminã
A cãror teribila vinã
De luptãtori crestini anti-bolsevici
Înspãimântã si azi cohortele de atei inamici
Cripto-Securisti ce viermuiesc pe aici
În mândra Românie a atâtor regi
Profanatã de duhoarea slavofilo-fonilor pribegi
Ce o proclamarã
Cu o cinicã ocarã
În decembrie 47, republicã popularã,
Devenind astfel, despuiatã de Gloria Regalã
Si republicã socialistã, iar în 90 sub Ilici o banalã
Republicã mafiotã cu democratie originalã.
Coboarã din istorie, coboarã
Liceenii vestitelor Frãtii de Cruce de odinioarã
Câti au mai scapat din mãcelul comunist
Al secerii si ciocanului anti-crist.
Aureolati de Flacãra Divinã
A jertfelor fãrã de vinã
Bãtrânii Luminã
Legionari
Tot mai putini, fizic tot mai rari
Inegalabili Oameni Mari
Legendari
Românii Planetari
Eliade, Cioran, Tutea, Gafencu, Manu .. Legiunea
Coloana Vertebralã Spiritualã ce tine Natiunea.
Tezaurul României Patriotice, ce va dãinui cât lumea !
Ce e nemuritor n'are cum sã moarã
Coboarã din istorie, coboarã
Bãtrânii Luminã
Flacãrã Divinã
Liceeni vestitelor Frãtii de Cruce de odinioarã
Ducând pe umeri - sfânta comoarã
Mesajul salvator
Mântuitor
Pentru neam si tarã !
Coboarã din istorie, coboarã...


 de Yonne Y'or



Mircea Nicolau - Prezent! from Saint Michael the Archangel on Vimeo.



Stăruinţa noastră dincolo de moarte

Niciodată, chiar dacă Legiunea s-ar bucura de succese şi s-a înscris în istoria românească cu litere de aur, figura lui Corneliu Codreanu nu va putea fi uitată. Se vor scrie despre el volume care îl vor fixa în istorie, dar nimic nu va şterge din memoria şi sufletul nostru ceea ce viaţa alături de el ne-a dăruit.

Cei ce l-au cunoscut îl vor înscrie pentru totdeauna pe crucea neamului şi-l vor păstra în fiinţa lor. Am săvârşi o greşeală de neiertat dacă ne-am închipui că vor veni evenimente care nu vor face din Corneliu Codreanu singurul rost cu putinţă al existenţei noastre în lume.

Orice am spune despre el, orice imagine i-am făuri, va fi întotdeauna prea puţin. Dacă lumea românească năzuieşte la certitudinea că, orice s-ar întâmpla, rostul ei va fi fără moarte, nimic n-o să-i slujească existenţa în cealaltă lume decât dragostea lui Corneliu Codreanu pentru idealurile ei.

Duşmanii ţării l-au ucis acum aproape un veac şi tot ei i-au furat mormântul, ca şi cum niciodată n-ar fi existat. Dar urmele lui nu vor fi şterse niciodată, oricât de vrăjmaşe ar fi forţele care l-au ucis şi care i-au furat trupul. Mişcarea Legionară va mai trăi mult timp de-acum înainte.

Noi înşine ne-am obişnuit cu ideea că cel ce a creat Legiunea o să dispară din viaţă cândva. Am săvârşi cea mai mare greşeală crezând că murind pentru Căpitan, ne asigurăm şi veşnicia aici, pe pământ şi nu în ceruri.

Luna noiembrie pe care noi am denumit-o a „lacrimilor fără de sfârşit”, ne aşteaptă şi pe noi să trecem dincolo de hotarul vieţii pământene, aşa cum l-au trecut Iordache Nicoară, Gheorghe Clime, Emil Bulbuc şi toţi camarazii noştri care acum ne privesc de dincolo şi ne aşteaptă să venim lângă ei.

În luna aceasta, când Legiunea înregistrează nenumăraţi martiri şi eroi, ni se impune mai mult ca oricând să fim convinşi că Legiunea nu poate să moară, iar Căpitanul ei ne îndrumează paşii.

Suntem prea sfioşi ca să trăim cu certitudinea eternităţii sufletelor noastre. Dar n-am fi vrednici să ne numim legionari şi soldaţi ai Căpitanului, dacă nu ne-am simţi mereu înrolaţi în oastea lui şi pătrunşi de adevărul pe care l-a rostit el în lupta vieţii şi cu care a înfruntat vrăjmaşii ce încercau desfiinţarea Legiunii.

Toate cugetele străine de noi vor voi să ne convingă de iluzia noastră în veşnicia Căpitanului şi a Legiunii, dar nu va mai trece multă vreme, şi semnele deja se arată, până când toată suflarea românească îşi va da seama, că vorbele Căpitanului nu au fost numai pentru legionari şi vremurile acelea, ci pentru tot ce este suflet românesc şi va trăi în veac.

Lumea Legionară trebuie să înţeleagă acum, când nu mai este vreme, că ceea ce unii socotesc moartea noastră, este stăruinţa noastră dincolo de moarte.

Mircea Nicolau



Toate drepturile rezervate
Articolul este preluat de pe Facebook - Fundaţia "Profesor George Manu"